Pe jos de la Hobita la Paris, 100 de ani dupa Brancusi





….Scriitorul Laurian Stănchescu va merge pe jos de la HobiÅ£a la Paris, în memoria lui Brâncuşi BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Scriitorul Laurian Stănchescu va merge pe jos de la HobiÅ£a la Paris, în memoria lui Constantin Brâncuşi, călătoria sa urmând să înceapă în 21 mai, la ora 10.00, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Acest demers cultural reface drumul artistului român Constantin Brâncuşi din anii 1903-1904, când a plecat din România, şi este iniÅ£iat de scriitorul Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, se arată în comunicat. Totodată, Laurian Stănchescu invită oamenii politici să îl însoÅ£ească pe jos până la Paris: “Există vreun parlamentar sau europarlamentar român care doreşte să meargă pe jos, alături de mine, până la Paris spre cinstea, gloria, onoarea şi demnitatea ţării sale?”. În plus, scriitorul Laurian Stănchescu îl roagă pe preşedintele Traian Băsescu, prin intermediul unei scrisori deschise, să celebreze aniversarea lui Brâncuşi, la nivel naÅ£ional. “În prima decadă a lunii mai, singur sau însoÅ£it, voi pleca pe jos la Paris pentru onoarea acestei naÅ£iuni şi totodată să cinstesc aşa cum se cuvine cei 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. DaÅ£i un ordin, Domnule Preşedinte, în Å£ară să bată toaca românească pentru Brâncuşi, să se ridice steagul României şi să cânte imnul naÅ£ional! Sunt convins că toată România va asculta acest ordin şi toÅ£i românii vor duce mâna la inimă pentru Brâncuşi (…) DaÅ£i un ordin, Domnule Preşedinte, pentru renaşterea culturii şi istoriei româneşti, daÅ£i un ordin pentru renaşterea României, daÅ£i un ordin pentru salvarea ţării prin cultură! Este singurul ordin pe care românii îl vor asculta şi-l vor împlini. DeclaraÅ£i anul 2011, împreună cu cei 135 de ani de la naşterea acestui român, Anul Brâncuşi”, spune Laurian Stănchescu în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Băsescu. În 19 februarie, Laurian Stănchescu a chemat personalităţi din cultură şi politică să îl celebreze pe Constantin Brâncuşi în faÅ£a Ateneului Român. Atunci, aproximativ 40 de persoane au format un cerc uman simbolic în memoria lui Constantin Brâncuşi, în faÅ£a Ateneului Român din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea celebrului sculptor. Totodată, Google şi-a modificat, în 19 februarie, logoul pentru a celebra 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, noul logo fiind alcătuit atunci din şapte lucrări realizate de celebrul sculptor: “Domnişoara Pogany”, “Sărutul”, “Muza adormită în bronz”, “Pasăre în spaÅ£iu”, “Nou-născut”, “Prometeu” şi “Leda”. În 10 mai, Ministerul Culturii şi Patrimoniului NaÅ£ional (MCPN) a anunÅ£at că va începe procedurile pentru înscrierea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, care curpinde operele lui Constantin Brâncuşi “Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului” şi “Coloana Infinitului”, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea HobiÅ£a, judeÅ£ul Gorj – decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuÅ£ii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganÅ£a formei şi utilizarea sensibilă a materialelor. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea şi importanÅ£a acordată luminii şi spaÅ£iului sunt trăsăturile caracteristice ale creaÅ£iei lui Brâncuşi. Opera sa a influenÅ£at profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen. Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro