Pentru a celebra 20 de ani de la infiintare, Muzeul National Cotroceni ne impresioneaza cu o rafala de evenimente ambitioase si remarcabile. In prezent, 3 expozitii temporare fac din vechea resedinta domneasca o destinatie obligatorie pentru orice iubitor de arta si istorie: una dedicata Doamnei Elena Cuza, o retrospectiva Theodor Aman si una dedicata lui Iosif Iser. Despre aceasta din urma scriu acum pentru ca o consider cea mai buna expozitie de arta disponibila la aceasta ora in Bucuresti. Pentru a va convinge trebuie sa coborati in pivnitele caselor domnesti unde, sub bolte arcuite, stau adunate peste 100 de lucrari semnate Iser din pinacotecile a 16 muzee din tara.

 

Fascinati de tematica orientala si de parfumul erotic al odaliscelor pentru care Iser a devenit cunoscut in arta plastica romaneasca, am cautat impreuna cu prietena cu care am vizitat expozitia lamuriri despre originea acestei teme in pictura. Ea este cea care a dat peste acest articol al Rodicai Zafiu din Romania Literara:

“Enciclopediile şi dicÅ£ionarele nu uită să precizeze că fr. odalisque este o formă coruptă şi cu sens modificat a unui împrumut exotic din turcă (odalyk). Sensul în limba de origine era, într-adevăr, de “roabă în slujba femeilor din harem”; cuvîntul prezintă astfel o perfectă analogie cu cameristă, pentru că e un derivat de la oda (“cameră”) – care a dat de altfel în română (probabil şi prin intermediar slav – bulgăresc, sîrbesc) odaie. Legătura indirectă dintre odaliscă şi odaie e prezentată de Lazăr Şăineanu, în InfluenÅ£a orientală asupra limbei şi culturei române (o carte de la 1900 care ar trebui reeditată; ar avea cu siguranţă succes, cel puÅ£in datorită primului său volum, cu capitole captivante despre obiceiuri, mîncăruri, petreceri etc.). Moda exotismului a modificat în Europa occidentală sensul împrumutului din turcă, încărcîndu-l cu conotaÅ£ii erotice, de lux şi rafinament oriental. Enciclopediile evocă rolul pe care l-au avut, în impunerea acestor conotaÅ£ii, celebre tablori precum cele ale lui Ingres şi Delacroix. Cuvîntul a trecut cu sensurile moderne din franceză (“sclavă din harem”, “concubină a unui sultan sau a unui paşă”, “curtezană”) şi în alte limbi europene – italiană (odalisca), engleză (odalisque) etc. Şi în română, sensul curent el cuvîntului este cel preluat din franceză, aşa cum o arată şi citatele din DLR, de la Bolintineanu (“Albe odalisce se cobor pe mare/ Pline de plăcere, din al lor serai”) pînă la autori din secolul nostru (“ochi languroşi de odaliscă”, I. Pas).

Principalul defect al definiÅ£iei de la care am pornit e aşadar introducerea sintagmei femeie de serviciu. în semantica prototipului (o direcÅ£ie contemporană a semanticii lexicale, ancorată în dimensiunile psihologice şi sociale ale limbajului), sensul unui cuvînt apare nu ca o listă de proprietăţi formalizabile, ci ca un fel de imagine-tip, prin confruntarea cu care identificăm aplicarea etichetei verbale la o realitate oarecare. în momentul de faţă, mi se pare că în interiorul limbii române imaginile prototipice pentru odaliscă (lux, calm şi voluptate) şi pentru femeie de serviciu (tîrn, halat şi detergent) sînt cît se poate de divergente. De altfel, termenii din sfera semantică a acestui tip de muncă subordonată – cameristă, fată-n casă, jupîneasă, menajeră, îngrijitoare, servitoare, servantă, slujnică etc. – au conotaÅ£ii istorice extrem de puternice, astfel că deplasarea lor de la o epocă sau o cultură la alta devine extrem de riscantă şi permite uşor alunecarea în ridicol.

ObservaÅ£iile de mai sus sînt de fapt o pledoarie pentru arta (orientală) a povestirii: dicÅ£ionarele noastre ar cîştiga mult dacă ar mai renunÅ£a la schematism şi formalizare, făcînd loc măcar din cînd în cînd şi naraÅ£iunii – care să explice modificările semantice şi relaÅ£iile dintre cuvinte.”