“Burghezii din Calais” sunt poate cel mai cunoscut grup statuar din lume. A fost realizat la maturitate de Auguste Rodin la comanda orasului Calais. Era o comanda atipica pentru ca nu celebra vreun eveniment glorios din istoria orasului ci finalul asediului englez din 1347 cand cetatea se preda regelui Eduard al III-lea dupa o impresurare de aprope un an. Regele ofera drept conditie de capitulare onorabila sacrificiul a 6 dintre liderii cetatii, care trebuiau sa i se inchide dezbracati de insemnele bogatiei si puterii si cu o funie de gat. Suna a ritual initiatic masonic dar era de fapt o umilinta care l-ar fi satisfacut pe pretendentul la tronul Frantei.  Si iata-i asadar, pe burghezii din Calais, iesind pe poarta cetatii, despuiati si asteptandu-si moartea. Acesta este momentul pe care Rodin il surprinde in lucrarea sa.

Si tocmai pentru a empatiza mai bine cu disperarea si deznadejdea personajelor, Rodin a impus ca sculpturile sa nu fie expuse pe vreun piedestal ci la nivelul solului. O indicatie care nu a fost respectata de britanici, care au instalat una dintrecele 12 copii ale grupului, in 1908. Era o copie din timpul vietii lui Rodin dar copierea controlata a continuat pana in 1995, statuile gasindu-se in multe locuri de pe planera, din Australia pana in Statele Unite. In plus exista si cateva copii neautorizate, cum ar fi cea de la universitatea Sanford. In unele locuri statuile sunt asezate direct la nivelul privitorului, in altele ridicate pe diverse socluri. Cel de la Londra cred ca este cel mai inalt.

Este de remarcat si faptul ca ceea ce la Calais este un monument al unui moment de rastriste, la numai 150 de kilometri la nord, dincolo de Canalul Manecii, in parcul Turnului Reginei Victoria, pe malul Tamisei, este un monument al unui moment glorios, de victorie militara si de generozitate umana. Asta pentru ca, legenda spune, cei sase burghezi nu au fost executati. Viata lor a fost salvata de rugamintile sotiei regelui Eduard, Philippa, care, insarcinata la acel moment, si-a convins sotul ca sangele francez nu ar fi de bun augur pentru copilul care urma sa se nasca.

Intalnirea cu aceasta opera de arta a fost una dintre multele surprize placute pe care le-am trait la Londra si despre care voi scrie in continuare.