Aici si Atunci
artisti:
Alexandra Croitoru & Stefan Tiron in colaborare cu Vasile Pop Negresteanu, Ion Grigorescu, Julian Mereuta, Aurelia Mihai, Ciprian Muresan, Miklos Onucsan
cu participarea:
Marina Albu, Razvan Botis, Stefan Sava
curator Magda Radu
Aici si Atunci reuneste artisti din generatii diferite si isi propune sa reflecteze asupra temei “artistului la lucru”, aducand in discutie relatia trecut-prezent, problema identitatii nationale si relatia complicata intre demersul artistic si contextul politic.
Majoritatea lucrarilor selectate in expozitie au un substrat autobiografic, iar prin recursul la autoreprezentare si prin dimensiunea performativa, ele vorbesc despre conditia artistului si circumstantele – uneori problematice – care ii definesc activitatea.
Fotografiile lui Julian Mereuta realizate in 1970 – si neexpuse pana acum – sunt emblematice pentru felul in care in timpul regimului comunist anumite practici artistice au fost restrictionate si condamnate la marginalitate.
Prin contrast, Ciprian Muresan chestioneaza cealalta fateta a productiei artistice, anume proliferarea artei oficiale si dezvoltarea cultului personalitatii lui Ceausescu.
Proiectul O fresca pentru Romania initiat de Alexandra Croitoru si Stefan Tiron problematizeaza modul in care este reprezentata istoria recenta, compozitia picturii fiind realizata de Vasile Pop-Negresteanu, un artist caruia i se incredintau si in trecut comenzi oficiale.
Demonstrand continuitate cu preocupari anterioare, o serie de fotografii recente ale lui Ion Grigorescu il infatiseaza pe artist angajat in diverse activitati cotidiene care sunt investite de el cu o dimensiune ritualica.
Performantele discrete ale lui Miklos Onucsan sunt transformate in autoportrete “de parcurs” care au un substrat polemic si propun un comentariu subtil privind locul artistului in societate.
Aici si Atunci face parte din proiectul Romanian Cultural Resolution organizat the Club Electro Putere impreuna cu Institutul Cultural Roman din Berlin si prezentat in Werkschau Spinnerei Leipzig in perioada 1 mai – 1 iunie 2010.
credit foto: Julian Mereuta, Capturat, 1970, 8 ore performance, Bucuresti
cu sprijinul Institutului Cultural Roman
Durata expozitiei :
15. 04 – 06. 05 2011
orar:
Marti – Sambata
16.00 – 19.00
Duminica, Luni inchis
Club Electro Putere
Calea Bucuresti 56
200515 Craiova RO
www.clubelectroputere.ro
Tel +40 (0) 724 043 960