Drama post mortem a lui Cioran – Una calda si una rece
Una calda. George Brailoiu, omul de afaceri care a cumparat lotul de documente si manuscrise Cioran la licitatia de la Paris, va dona tot Academiei Romane. Poate intr-un viitor nu prea indepartat, vom putea vedea aceste documente digitizate si spre libera consultare pe internet. Interesant este ca dl. Brailoiu nu va avea sansa de a atinge personal multe din hartiile pentru care a platit jumatate de milion de euro. Transferul se va face de la Paris direct la Academie. In continuare vedeti stirea difuzata in Telejurnalul TVR1:
Una rece. Traseul documentelor din grija defunctului frate al lui Emil Cioran, mostenit de sotia sa, pana la casa de licitatie de la Paris are nebuloase care ar putea ascunde aspecte penale. O neconcordanta de declaratii face ca misterul sa mentina atentia publica asupra acestui caz. Va lamuriti mai bine din stirea TVR redata aici:
Unguentul acestei masinarii cel putin bizare sunt banii. Pentru bani vaduva lui Aurel Cioran a preferat sa nu mai doneze documentele cumnatului ei ci sa le vanda. Si tot banii au facut ca manuscrisele sa revina in tara. Cu ceva marja de profit, nu-i asa, de peste o mie la suta.
Mi-l imaginez pe Cioran pufnind a lehamite vazand pasiunile starnite de actele si scrierile sale. Dar opinia lui nu mai poate fi consemnata. Raman pasiunile si patimile comediei sau dramei pe care o joaca mereu numai cei ramasi in viata.