Am fost expus mult si dintr-o data unui volum consistent din opera lui Eugen Craciun, in apartamentul familiei din cartierul Cotroceni. Acolo sotia si fiul pictotului disparut in urma cu 10 ani continua sa picteze ei insisi si o fac sub supravegherea ludica, mai suava sau mai aspra a picturilor pe care Eugen le-a creat intr-un crescendo febril pana in 2001. In acelasi timp fac un pas inapoi si ii las pe altii, cronicari de-a lungul vremii, sa vorbeasca despre pictorul Eugen Craciun. Acesta este primul articol. Va urma si un al doilea.

Cartea a carei coperta o vedeti mai jos este primul volum pe care Daniel Craciun a reusit sa-l publice despre tatal sau. Stabilierea unei cote si eliberarea treptata a lucrarilor mostenite pe piata este i indeletnicire care cere tact si rabdare. Pe langa propria cariera in pictura, Daniel gestioneaza si imaginea postuma a tatalui sau. Asa ca incep prin a reproduce un text scris de el in deschiderea acestei carti.

O arta enciclopedică – de la sincronism modernist prin sublimul sentimentului mistic, spre inefabil

“Eugen Crăciun, fiind tatăl meu, a fost primul meu model de viaţă şi primul maestru. În viaţă fiind, în raport cu alÅ£ii l-am înÅ£eles din ce în ce mai bine,

dar l-am ascultat poate mai puÅ£in decât alÅ£ii. Îl “ascult” şi, uimit, redimensionez la reala sa valoare acum, imaginea fiinÅ£ei şi artei sale după ce a trecut în

eternitatea îngerilor, unde e poate la fel de original în toate aşa cum a fost şi pe pământ. Gimnastica ce o făcea de dimineaÅ£a echivala în plan metafizic

cu eleganta sa gimnastică spirituală reflectată prin propria-i creaţie.

Despre arta sa , aş dori să relevez anumite caracteristici, fără a dori să monopolizez pagini întregi, întrucât am preferat să mă ocup într-o însemnată

parte, de concepţia acestui album monografic.

Aşadar, de Eugen Crăciun se poate discuta de unul înainte de 1988 şi de altul după întoarcerea din ultima sa călătorie “iniÅ£iatică” în Occidentul

artistic. Sau poate nu ar trebui totul privit atât de tranşant întrucât o prefigurare în micro a perioadei de după 1987-1988 a existat ca fericit intermezzo

plastic între 1965 şi 1972, spre mijlocul carierei sale? căci şi pe atunci fusese de câteva ori în occident. De aici putem explica unele cauzalităţi în

evoluţia sa plastică. Nu doresc a minimaliza nici influenţele de debut ale marilor săi maeştri Baba şi Ciucurencu dar cu toate că i-a iubit şi că s-a lăsat

dominat o vreme de dânşii, a dorit şi reuşit în scurt timp să-şi croiască un drum propriu, inconfundabil.

După un realism socialist din care, faţă de alÅ£ii, a ştiut să evadeze cât mai repede, a trecut la o perioadă personală cu preocupări sociale, dominată de o gravitate subtilă şi chiar deranjantă prin accente expresive (într-o epocă foarte gravă încă) prin care oarecum involuntar avea să anunÅ£e una din tendinÅ£ele sale neoexpresioniste de mult mai târziu, dar a gravitat şi într-o zonă lirică a picturii.”

 

 

Si articolul scris de Daniel Craciun continua: “Expresia gravă din anumite compoziÅ£ii se materializează pentru scurt timp, aproape provocator şi în perioada “florilor cu dinÅ£i” şi a “roÅ£ilor dinÅ£ate”, unde o atmosferă mai degrabă rece şi cerebrală, continua altfel pictura suprarealistă şi metafizică (făcând din el un discipol original al tendinÅ£elor), dar însemnând şi deplina sa maturizare cât şi o manieră realmente proprie.

Starea metafizică sau neodadaistă ce a transgresat deja şi alte tendinÅ£e precum obiectualul (tendinÅ£a încă tânără atunci în Europa) sau din 1971-1974

prin reliefurile sale contemporane (comparându-se cu arta brută din al doilea val) sau în ciclul pictural al zidurilor unde plecând ca motiv de la construcÅ£ii şi ziduri din Italia şi FranÅ£a ajunge ca şi Chirico pe care-l continuă, la unele numai ale lui, încărcate de multiple şi ascunse simbolistici, din care cea a frumuseÅ£ii şi stăpânirii griurilor colorate nu e ultima. Paralel sau imediat după aceea, abordează şi cicluri ceva “mai potolite”, precum “Maternitate”, şi din nou portretul sau peisajul (pentru a arăta că nu întrerupe dialogul tradiÅ£ional cu natura). Dar el chestionează din nou, de asta data

şi misticul – repunând în discuÅ£ie icoana sau canonul imagistic al redării sale – printr-un miniciclu pe care-l numim “ColÅ£ul mistic” – în care abordarea originală a Patimilor alternează cu interpretări originale ale unor tablouri renascentiste vestite ce zugrăveau aceleaşi Patimi.

Devenit un adevărat “hidalgo “al picturii româneşti (cum îndreptăţit doi critici şi un coleg l-au numit) şi în sensul desprinderii aproape făţişe de arta oficială (deja regimul nu-l premiase nici până atunci, propunându-şi ca într-un ascuns jurământ să n-o facă niciodată, pentru a-l izola, dar nereuşind).

Chiar şi prin perioada dintre 1976 şi 1988 când prin noua sa manieră apropiată de realismul poetic, zis şi magic (astfel el doar iluziv a dat astfel puÅ£ină linişte regimului cultural comunist, prin falsa impresie că s-a “domesticit” şi încercând a-l testa la nivelul recompenselor; ambele părÅ£i renunţă la o antantă deoarece Eugen refuză să îmbrace revivalul tematicii neostaliniste a saloanelor din anii ’80). Îşi continuă demersul figurativ (în contact direct cu natura), ultimul din cariera sa, dar îl aduce la apogeu, contopind fericit într-o simbioză, un postimpresionism expresiv cu un divizionism actualizat şi urme ale artei sale metafizice de astă dată ceva mai diluate. Din nou ca foarte expresive se evidenÅ£iază ciclul “peisaje din Băltăţeşti şi NeamÅ£” şi portretele de ţărani în expresivul miniciclu “FiinÅ£ele pământului”, prin care aduce un ultim omagiu şi Moldovei natale, dar şi “Parcuri”, sau foarte originalul ciclu “Anotimpuri”, început de fapt în 1978. Indiferent însă de tematici, opera sa a rămas şi va rămâne (majoritatea din păcate nu o vede) în primul rând tributară frumosului ca şi categorie estetică.

După o necesară pauză de reflexie, din 1988 şi mai ales din 1991, “noul” Eugen Crăciun reapare total transformat şi din ce în ce mai productiv (vorba recentă a istoricei Adina Nanu – “asemeni unui vulcan”) şi inventiv, propunându-şi “să înceapă mereu, cu începutul”. Accentul e pus când pe problematici, când pe inovaÅ£ia vizuală, dar treptat cele două devin un tot armonic.”

 

Si acelasi articol spune mai departe: “În plan ideatic, opera sa începe să fie tot mai pregnant dominată de misticism şi de apelul la cosmos şi citaÅ£ii filozofice, iar în plan vizual reuşeşte printr-un debut oarecum geometric sau ovoidal, ca mai apoi să sintetizeze original un stil abstract-expresionist unde adaugă accente surrealiste noi.

Făcuse apel la un nou misticism în artă şi cu observaÅ£ia asupra faptului că în occident – încă un creuzet al celor mai noi şi diverse experienÅ£e plastice –

că această latură aproape ajunsese să lipsească datorită laicizării impuse de ciudate revoluÅ£ii, dintre care cea mai dură este cea tehnologică; o făcuse însă şi ca un gest reparatoriu pentru absenÅ£a impusă de cenzura artei religioase în spaÅ£iul est-european înainte de 1990.

Printre sutele de noi picturi în tehnica uleiului sau a cernelurilor lito şi tipografice pe carton în dauna pânzei (cauza fiind că frenezia şi bogatia inspiraÅ£iei sale, parcă de sorginte exclusiv divină, lăsau mult în urmă timpul necesar preparării suportului pânză) se strecoară din nou obiecte (în care

genul ready-made e şi el îmbogăţit şi rediscutat) sau atitudini creatoare original-provocatoare, cum ar fi gestul pictării gen frescă expresionist-grotescă, a propriei bucătării şi întrebuinÅ£area tocătoarelor sau scândurilor de călcat, ca suport pictural.

Eugen crează un nou cod în culoare, potenÅ£ând şi recalibrând cromatica fauvistă şi cea expresionistă, apoi pe cea onirică.

După 1988, “Jertfa bătută în cuie”, “Cosmogonii” (cu al sau microcosmos, inspirat ca şi la Å¢uculescu în parte din microbiologie), “Anamorfoze”, “Planeta şi muzica sferelor”, sunt ciclurile-far ale noii arte crăciuniene, cu adânci trimiteri metafizice, filocalice la nivel teosofic, dar în acelaşi timp de o deschidere realmente enciclopedică (şi practic el a încercat să cunoască domenii diverse din afara sferei artei plastice).”

 

Aici, ultima parte: “Ca într-un plan zis secund şi create în paralel, se mai pot remarca cicluri oarecum “mai laice”, precum cel Erotic, cel dedicat muzicii, dar în altă viziune (“Elogiul violoncelului”), “Rodul” (în care ceaunul de mămăligă, ca arhetip românesc, capătă o notă gravă), “Figuri” (portrete mult spiritualizate inspirate după cunoscuÅ£i) sau în “Omul şi maşinismul” (relaÅ£ionare cinic-ironică cu lupta omului obsedat de maşină, ce este aproape asimilat de ea). Spre deosebire de primele cicluri, acestea din urmă ne arată un fost “homo religiosus” transformat în “homo mecanicus”, dominat de conflicte interioare de toate felurile, căutându-şi parcă un loc mai bun, prin purgatoriu, pe traseul spre mântuire. De aceea ele cuprind şi o oarece conotaÅ£ie mistică. Se întoarce în ultima perioadă la arta pur mistică, convins că numai religia poate salva individul din confuzia morală actuală; el avea să concluzioneze că arta pe lângă ştiinţă (meşteşug făcut cu har) este şi religie, şi că în artă trebuie dusă o cercetare la fel ca în ştiinţă pentru ca ea să mai reziste timpului actual. După el, trinomul: arta = ştiinţă = religie trebuie reconsiderat în sens afirmativ. În 2001, lumina ochilor lui Eugen s-a stins, dar în lumea de dincolo, el a aprins

o lumină veşnic vie, ce se reproiectează acum în lumea noastră şi a artei.

*

Îmi e dor de gimnastica şi rugăciunea de dimineaţă a lui Eugen, de conversaÅ£iile sale inedite cu lumea şi de ruga sa de seară, ce constituiau poate un cod, dar sigur ritualul său spiritual cotidian, încă din tinereÅ£e.”
Daniel Crăciun, 2005

 

CURRICULUM  VITAE Eugen Craciun

1922 – S-a născut la 28 februarie în Piatra NeamÅ£.

1947 – 1950 – Student al Academiei de Arte Frumoase, Iaşi, SecÅ£ia pictură, Clasa profesorului Corneliu Baba.

1950 – 1953 – Student al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secÅ£ia Pictură. Profesori: Alexandru Ciucurencu şi Octav Angheluţă.

1954 – Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

1960 – 1970 – Colaborează la ziare şi reviste cu desene şi reproduceri şi ilustrează cărÅ£i: 1961 – Ioan Slavici, “Mara” ; 1966 – Oscar Paulini, “Mein hund Hasso” ; 1968 – Dumitru Popovici, “Poezia lui Eminescu” – 2 vol. ; 

1970 – Balada populară “Badiul”.

2001 – Eugen Crăciun decedează în Bucureşti, la 18 aprilie.

Călătorii de studii şi documentare:

1966 – 1987 – Bulgaria, U.R.S.S., Ungaria, Cehoslovacia, Germania, Polonia, Austria, FranÅ£a, Italia, Iugoslavia, ElveÅ£ia, Olanda.

Lucrări aflate în colecÅ£ii de stat şi particulare din Å£ară şi străinătate:

România, Anglia, Austria, Belgia, ElveÅ£ia, FranÅ£a, Germania, Italia, Japonia, Olanda, Spania, Suedia, S.U.A., etc.

S-a scris despre activitatea artistului în albumele: “Artele Plastice în România după 23 august 1944”; “Arta plastică în R.P.R.” 30 decembrie 1947 – 30 decembrie 1957, “Pictura românească în 1111 reproduceri”, 1970; “Pictura românească”, 1970; “Pictura românească în imagini”, 1976; “DicÅ£ionarul artiştilor români contemporani”, 1976; “Arta românească modernă şi contemporană”, 1982; “Enciclopedia artiştilor români contemporani”, vol. I, 1996, “Oameni de seamă din judeÅ£ul NeamÅ£”, 2003 etc.

Licitaţii: Bonn (1998), Paris (2002), Bucureşti (2002).

Expoziţii personale:

1958, 1963 – ExpoziÅ£ie de pictură şi desen, Bucureşti.

1967 – ExpoziÅ£ie de pictură, Bucureşti.

1969 – ExpoziÅ£ie de desene dintr-o călătorie din FranÅ£a şi Italia – Foyerul Teatrului de Comedie, Bucureşti.

1971 – ExpoziÅ£ie de pictură, obiecte, Galeria Apollo, Bucureşti.

1974 – ExpoziÅ£ie de pictură şi desen, Galeriile “Atrium Artis”, Geneva, ElveÅ£ia.

1979 – ExpoziÅ£ie de pictură, Galeria Orizont, Bucureşti.

1984 – 1987 – ExpoziÅ£ie itinerară cu caracter retro (pictură), la Muzeele din Bacău, Piatra NeamÅ£ şi Roman.

1995 – ExpoziÅ£ie la Galeria Simeza, Bucureşti, cu tema “Jertfa bătută în cuie”.

1997 – ExpoziÅ£ie itinerantă la Bacău, Piatra NeamÅ£.

1998 – ExpoziÅ£ie de pictură (cu Daniel Crăciun), Maastricht (Pays Bas); ExpoziÅ£ie de pictură, sala C.C.A., Bucureşti.

Expoziţii colective:

1949 – Debuteză la Salonul Moldovei din Iaşi.

1953 – 2001-  Participă la toate manifestările artistice din Bucureşti şi din Å£ară expoziÅ£ii anuale, regionale republicane, festive, comemorative de pictură, grafică şi artă decorativă.

1956 – 1978 – Participă la expoziÅ£ii colective organizate în: 1956 – Viena, Praga; 1957 – Leningrad, Moscova, Calcuta, VeneÅ£ia, FlorenÅ£a,Marsilia; 1958 – Pekin, Sofia, Varşovia, Budapesta, Berlin, (RDG); 1959 – Belgrad, Dresda, Nisa, Copenhaga.

1960 – Atena, Istambul, Ankara, Cairo, Alexandria; 1961 – Damasc; 1962 – Sofia, Belgrad; 1966 – Varşovia;

1968 – Praga, Paris; 1970 – Sofia; 1977 – Helsinki; 1978 – Viena;

1970 – ExpoziÅ£ia internaÅ£ională cu tema “Muzica subiect în Arta Plastică”, Bydgocsz, Polonia; – ExpoziÅ£ia “Arta românească”. Ludenscheid, Germania; – ExpoziÅ£ia “Artişti români contemporani la Torino”, Italia.

1972 – ExpoziÅ£ia “Desene inedite”, Galeria Apollo, Bucureşti; – ExpoziÅ£ia “Arta portretului”, Galeria Apollo, Bucureşti.

1973 – ExpoziÅ£ie de grup, Galeria Municipală, Ludenscheid, Germania; – ExpoziÅ£ie în cadrul Festivalului Cibinului, Sibiu.

1974 – ExpoziÅ£ie de grup, Berlin; – ExpoziÅ£ie în cadrul Festivalului “Lascăr Vorel”, Piatra NeamÅ£.

1975 – ExpoziÅ£ia “Anul InternaÅ£ional al Femeii”, Galeria Nouă, Bucureşti; ExpoziÅ£ia “Lucrul, imaginea şi semnul”, Galeria Nouă, Bucureşti; ExpoziÅ£ia “Chipul uman”, Galeriile de artă Orizont, Bucureşti; – ExpoziÅ£ie din cadrul Anului internaÅ£ional al femeii, Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti; – ExpoziÅ£ia “Arta românească”, Tokio, Japonia.

1976 – ExpoziÅ£ia “Ipostaze” – peisaj – ambient – artă monumentală, Galeria Nouă, Bucureşti.

1991 – 2002 – ExpoziÅ£ii de grup: Austria, Italia, FranÅ£a – galerie des Arches (cu Mihaela Nica şi Daniel Crăciun) şi galerie Cheval de Sable, Paris.

2001 – Duplex expoziÅ£ional, Eugen Crăciun – Mihaela Nica, Centrul Cultural al Ambasadei Române, Paris.

Curriculum vitae in engleza si franceza

Born 28 february 1922, in Piatra Neamţ, Romania.

Painter and graphician.

Studies: 1947 – 1950 at the Fine Arts Academy from Iaşi; continues and finished his Graduated Studies at the ArtAcademy  from Bucharest (Grigorescu Nicolae Institute – 1950 – 1953) in 1953.

Became his artistic career in 1949 (Iaşi – Moldavian Art Saloon).

Is participating along the time to the majority of National and Municipal Art Fairs (annuals, biennals, regionals), and also abroad, representing Romania, with others romanian artistic manifestations at Cairo, Helsinki, Ankara, Damasc, Paris, Tokyio, Berlin, Moscow, Venice, Marseille, Dresda, Hamburg (1974), Torino (1970), Austria, Italy, Switerland (1990).

Participations in   thema – exhibitions: Bydocsz (Poland) – 1970, Ludenscheid (Germany) – 1971 and in thematic group exhibitions at Bucharest (Apollo Galery) – 1972, Galeria Nova – 1975, Orizont Gallery  (“The human face” theme).

 One man show: 1958, 1963, 1967 – “Simeza gallery” (Bucharest); 1969 – Comedy Theatre Bucharest; 1971 – “Apollo gallery” (Bucharest); 1974 -“Atrium artis”, Geneve (Switzerland); 1979 and 1983 – “Orizont gallery” (Bucharest); 1948 – 1987 – Itinerary exhibition (Bacău – Piatra NeamÅ£ – Roman); 1995 – Maastricht (Holland); 1996 – 1997 – Bacău “Apostu” International Art Centre + Piatra – NeamÅ£ “House of France”; 1996 – Simeza gallery (Bucharest); 1998 – “Military Cerole gallery”; 1999 – “Căminul Artei”(Bucharest), 2000 – Galerie des Arches (Paris); 2001 – Romanian Cultural Center (Paris); 2003 – “Galateca gallery” (Bucharest); 2005 – Gallery “C. Brâncuşi” of the Romanian Parlament (Bucharest).

Selective bibliography: “Fine arts in Romania” – 1970 (Bucharest); “Romanian artist’s dictionary” – 1976;  O. Barbosa (Bucharest); “Modern and contemporary romanian art” – 1982 (Bucharest); “Romanian Contemporary Painters – 1989; Encyclopedia of contemporary romanian artist’s” – 1996 (Bucharest) etc.

Criticist and art – historian references from: O. Barbosa, Petru Comarnescu, A. Ivan Ghilea, Ionel Jianu, Mircea Deac, Ilie Roşianu, Ion Truică.

Auctions: Bucharest, Paris, Bonn.

Peintre, dessinateur, graphicien.

Né le 28 février 1922 à Piatra – NeamÅ£. Décédé en 2001. Diplômé de l’ Institut des Beaux – Arts “Nicolae Grigorescu” de Bucarest en 1953. Il fut l’élève des maîtres Baba, Ciucurencu et Angheluţă. Il a participé auprincipales salons et manifestations nationales et  municipales roumaines. Membre de l’Union des artistes roumains depuis 1954. Ses œuvres sont présentés dans de nombreux musées en Roumanie ainsi que dans des collections privés en Roumanie, France, Suisse, Allemagne, Hollande, Belgique, Espagne, Italie, au Japon et aux Etats – Unis.

Infatigable chercheur d’images, Eugen Craciun a pu  être qualifiè de Don Quichotte de la peinture, d’infatigable chasseur de fantômes. Visionnaire doté d’une fantaisie sans limites, il affectionne les rébus visuels, les symboles énigmatiques, pleines de dynamisme et de vivacité chromatique, présentent d’étonnantes anamorphoses, des noyaus d’énergies évocant une cosmologie délirante. Candide et euphorique où introverti et angoissé, Eugen Craciun nous propose un voyage plein de surprises au travers des formes et des couleurs.

Expositions personaelles: Expo. retrospective dans la Salle C. Brâncuşi du Parlament de Roumanie – 2005, Miniretrospective – Galerie Galateca, Bucarest, 2003; Galerie Apollo, Bucarest, Galerie de Arches avec Michaela Nica et Daniel Craciun, 2001; Caminul Artei, Bucarest, 1999; Galerie du cercle militaire, 1999; Galerie Simeza, Bucarest, 1958, 1963, 1967, 1998; “Apostu”, centre d’art international, Bacau, 1996; Maastricht, 1995; Galerie Orizont, Bucarest, 1979, 1983; “Atrim arts”, Genéve, 1974; Galerie Apollo, Bucharest, 1971; Théâtre de la Comédie, Bucarest, 1969, 1967; Galerie Simeza, 1963; Galerie Municipale, Bucarest, 1958.

Participations à des expositions collectives au Caire, à Helsinki, Ankara, Bonn, Paris, Tokyo, Berlin, Moscou, Venise, Marseille, Dresde, Hambourg, Turin, en Autriche, et en Suisse.

Bibliographie sélective: “Beaux – Arts en Roumanie”, 1970, Bucharest; Dictionnaire des artistes Roumains, 1976; O.Barbosa, “L’art moderne et contemporain Roumain”, 1982, Bucarest; “Peintres roumains contemporains”1989 Encyclopédie des artistes roumains contemporains, 1996, Bucarest; Who’s Who in the Balkans, Athenes, etc.

Principales références critiques: O.Barbosa, Petru Comarnescu, A. Ivan Ghilea, Ionel Jianou, Mircea Deac, Ilie Roşianu, Ion Truică.

Vente aux encheres: Bonn (1998), Bucharest (maison Alis, maison Monavissa), Paris (Druot) depuis 2001.

Si inchei acest articol, rezervat iata modului in care urmasii pictorului il vad ca artist si ii tezaurizeaza opera, cu un articol scris de sotia sa:

“În ultimii 15 ani de viaţă a lucrat intens, cu multă pasiune. Spunea că pentru el pictura e ca un drog şi că profesia îl Å£ine în viaţă. Lucra pe tot felul de materiale, făcea pictură, colaje, reliefuri, tot timpul. Zicea că trebuie să cauÅ£i, să te înnoieşti permanent, să fii în pas cu ştiinÅ£a.

*

Ca soÅ£ie şi colegă de profesie am considerat ca o datorie să împlinesc dorinÅ£ele pictorului Eugen Crăciun şi după trecerea sa din viaţă, şi anume o retrospectivă şi o monografie. Aceaste dorinÅ£e nu s-au putut realiza în timpul vieÅ£ii din cauze peste care n-a putut trece artistul, nefiind sprijinit. Ne-am cunoscut în timpul studenÅ£iei şi am convieÅ£uit 46 de ani în deplină înÅ£elegere, dragoste şi respect. Eugen Crăciun a fost un om ordonat, îşi începea ziua cu rugăciunea, gimnastica şi lucrul în atelier de dimineaţă şi până seara. Înzestrat cu multă imaginaÅ£ie şi pasiune era obsedat de meserie. Din dorinÅ£a lui de a reda rapid ce gândea, lucra pe diverse materiale: carton, pânză, lemn, metal. De asemenea combinaÅ£ia de materiale şi colaje de obiecte l-au dus la executarea unor reliefuri cu nuanţă suprarealistă, metafizică. Era deschis tuturor noutăţilor în domeniul artei, cu condiÅ£ia respectării calităţii şi expresivităţii desenului, formei, culorii. Tineretul, din dorinÅ£a de a se impune, uită de multe ori de cerinÅ£ele fundamentale ale artei, de etapele ei, spune E. Crăciun. Cei ce au rămas la cunoaşterea exteriorului artistului Eugen Crăciun au rămas surprinşi de prolificitatea, inventivitatea şi expresivitatea coloritului lucrărilor sale, cu ocazia deschiderii expoziÅ£iei retrospective la Sala C. Brâncuşi a Parlamentului României.

În ultimii 20 de ani, creaÅ£ia sa s-a axat pe cilcuri tematice ca: armonii în verde, micro şi macrocosm, ciclul erotic, ciclul mistic, fiinÅ£ele pământului, hrana, ciclul muzical. Fiul nostru, Daniel Crăciun, de asemenea artist plastic, a colaborat cu multă dragoste la organizarea expoziÅ£iei retrospective şi a monografiei. Eugen Crăciun şi-a îndeplinit menirea lăsând o operă vastă, făcută cu pasiune creatoare, înnoitoare.”

prefata din albumul monografic de arta Eugen Craciun, editat 2005, Michaela Nica-Crăciun, artist plastic, sotia artistului