Maestrul meu imi povestea cum un pictor ingrijorat se intreba daca va ramane in lumea plastica dupa ce va muri.

“Ai pictat mult?,” l-a intrebat.

“Destul”, a venit raspunsul.

“Cat de raspandite sunt lucrarile tale?”

“In zeci de colectii intr-o duzina de tari,” a precizat pictorul.

“Un cutremur sau un foc ori o inundatie ar putea sa le distruga pe toate odata?” a continuat maestrul.

“Pai daca nu e sfarsitul lumii, putin probabil,” a tras concluzia artistul.

“Atunci o sa ramai,” l-a linistit complet hatrul meu protector. Si artistul a rasuflat usurat. Nici nu avea nevoie de mai mult. Pare putin? Cei mai multi nu au nici pe sfert aceasta sansa.

Destinul artistic al Floriei Civitu este umbrit de o biografie pe care unii ar numi-o banala. A absolvit cu brio Academia de Arte Frumoase la clasa lui Camil Ressu – care ii aprecia explicit lucrarile – iar apoi si-a vazut potentiala cariera demiurgica retezata de dosarul “necorespunzator”, de sorgintea chiabureasca a Argesului la care filtrele “de cadre” ale comunismului se gripau si luminau a rosu. De la alarma nu de la ideologie. Asa ca Floria a trebuit sa se multumeasca sa fie sotie, mama si profesoara de desen in Pitesti. A pictat toata viata pentru ca nu putea altfel si fiului Leonard i-au ramas in grija cartoanele pe care mama sa si-a desenat si pus in culoare biografia interioara.

Pe strada Sfanta Vineri din Pitesti si-a intemeiat familia alaturi de inginerul agronom Civitu si aici se naste si Leonard, folosit ca model nu odata de mama sa. In biserica care da numele strazii, Floria Civitu a pictat mai multe fresce.

Se vede clar ca nici o directie plastica nu-i este straina. Peisaj, portret, compozitie, toate sunt abordate de Floria Civitu cu siguranta si curaj. A esuat intr-o prima tentativa de a deveni membra a U.A.P. iar experienta i-a lasat un gust amar. Nu si-a mai acordat a doua sansa. Ma intreb cat de mult i-a lipsit acel mediu, acea vecinatate cu alti artisti pentru a-si valida, corija si dezvolta tehnica si pentru a se simti reinsufletita in elanul sau creator.

Inca un autoportret:

Si portretele altora, unele inspirate probabil din personajele din satul natal, Jupinesti.

Iata destinul Floriei Marinescu Civitu rezumat chiar de fiul ei, Leonard:

“Nascuta in 1923, pe 23 iunie, in Jupanesti-Arges isi petrece copilaria in casa bunicului preotul Ion   Marinescu .

Dupa scoala catolica din Campulung, (unde face clasele gimnaziale)  Urmeaza tipicul vremii Liceul de fete Zinca Golescu , apoi isi indeplineste visul si merge la Facultatea de Arte Fumoase Bucuresti sectia pictura clasa profesorului Camil Ressu.

Ia parte alaturi de colegi ( Grigore Spirescu, Anton Ratiu, Mary Chitulescu,  Afane Teodoreanu etc.)  la expozitiile organizate de facultate a profesorului Ressu.

Regimul comunist ce se instaureaza  intre timp are un impact negativ asupra familiei –tatal chiabur si bunicul preot- insemna un dosar nesatisfacator pentru angajare

Dupa cativa ani lucrati ca pictor la Cooperativa Prestarea se angajaza profesor de desen la Scoala generala nr.1 Pitesti.  Aici a desfasurat o bogata activitate didactica si pedagogica ; a realizat sute de lucrari de pictura si grafica impreuna cu elevii pe care a reusit sa-i transforme in adevarati  “prieteni”.

A reusit sa capteze atentia miilor de elevi pe care i-a avut prin calitatile sale personale si profesionale iar eforturile i-au fost rasplatite pentru ca a avut elevi care au imbratisat cariera artistica (Augustin Lucici, absolvent de Arte Frumoase,actualul custode al Muzeului de Arta din Pitesti, regizorul Serban Marinescu, etc.)

Prin intreaga sa activitate a contribuit la educarea multor generatii de elevi in sensul cultivarii valorilor spirituale si morale. Se stinge din viata la 13 iunie 1988.”

In continuare, alte selectiuni din opera pictoritei care se mai afla inca in grija familiei. Naturi statice:

In timpul vietii, Floria Civitu a avut cateva expozitii alaturi de alti artisti dar o singura expozitie personala, in 1965, cu peste 100 de lucrari, la Palatul Culturii Pitesti (Cladirea Curtii de Apel de astazi). Singurul ziar local de atunci, “Secera si Ciocanul”, nu rateaza ocazia unei cronici scrise insa in stil de amator si semnata S. D. Voinescu. Iat-o in facsimil:

Dupa 1990, Leonard Civitu, va incerca punerea in circulatie a operei mamei sale:

-1991- Muzeul de Arta Pitesti – Expozitie personala

-1995 -Galeriile Steven Metzler – Denver, Colorado, USA.- Expozitie colectiva “Pictori din Europa de Est”

Ultima incercare este din  2009 cand biblioteca Judeteana Arges, Dinicu Golescu gazduieste o expozitie retrospectiva. AlphaTV Pitesti a filmat vernisajul. Gasiti materialul aici.

Numeroase lucrari (in special portrete) se afla in colectii particulare din: Franta, Germania, Anglia, Italia, Suedia, Grecia, Spania, Ungaria, USA, Canada.

Continui acum cu fotografiile. Peisaje:

Reiau in final intrebarea din titlu: De ce anume depinde destinul unui pictor? Si mai intreb: Ce face ca Floria Civitu sa nu fi avut sansa sa-si masoare fortele pe o piata deschisa, vijelioasa, carnala si primitoare uneori?

Poate acest articol sa fie inceputul intrarii in circuitul plastic a unei femei pictore, stinse in 1988 dar a carei creatie arde mocnit inca: Floria Civitu.

Text/foto: Mihai Constantin