Nu e prima data cand imi aluneca piciorusul si scriu despre lucruri care nu au legatura – in aparenta sau altfel – cu arta plastica. O fac insa si de aceasta data pentru a va prezenta lucruri pe care nu le puteti vedea in alta parte. Datorita unei relatii privilegiate pe care o am cu firma UPC – sunt si presedintele Asociatiei pentru Comunicatii Digitale si am colaborat in acel cadru – am obtinut acces in maruntaiele Bibiotecii Academiei, in sectiunea de digitizare a cartilor si publicatiilor si in fondurile de manuscrise si de carte rara. Asa ca fotografiile de mai jos sunt in exclusivitate.

 

 

 

Bibioteca Academiei a inceput catinel catinel de ani buni sa transforme in pixeli tezaurul documentar si bibliofil pe care il are in grija. Recent a reprimit de la Arhivele Nationale si un fond rar si valoros de zapise si documente vechi. Dupa cum e usor de presupus, accesul nemijlocit la aceste toate inscrisuri este limitat spre imposibil. Normele de conservare si manipulare le fac de neatins, uneori la propriu. Asa ca Bibioteca a purces la ce au inceput toate marile organizatii similare din lume: scanarea lor si transformarea acestora intr-o uriasa baza de date.

 

 

Unde intra UPC in cadru? Ei bine, compania a avut flerul de PR si disponibilitatea de a dona Academiei un program de gestionare a bazelor de date in valoare de 20 de mii de euro. Nu e foarte mult dar e suficient pentru un pas solid inainte si poate un bun exemplu si pentru alti sponsori care nu mai stiu ce sa faca cu banii . In baza acestui parteneriat, Bibioteca ofera spre consultare gratuita pe site-ul sau, un fond de carte rara si de manuscrise pe care iubitorii de carti si de lectura doar visau la le consulte. In plus, am profitat de escapada pentru a face fotografii in timpul filmarilor pentru stirea TVR pe care o vedeti aici.

Imaginile urmatoare sunt din laboratorul de scanare din sediul Bibiotecii, din bulevardul Dacia. Exista insa astfel de laboratoare si in alte sedii ale Bibliotecii si la Muzeul Literaturii Romane. Munca pare – si este – minutioasa si extenuanta nervos, dar beneficiul public este maxim. Sper ca tinerii sa se uite macar din curiozitate la aceste pagini, daca tot le apar la nas pe ecranul computerului, asa cum sunt obisnuiti.

 

 

 

 

 

 

 

 

Acesta este un altfel de scanner, mai mare, dedicat periodicelor si ziarelor. Pe mine m-a pasionat parca si mai mult aceasta latura, si m-am uitat cu curiozitate la clipele inghetate prinse in ziare de epoca. Am gasit in lucru si colectia revistei “Granicerul” asa ca fotografiile provin de acolo.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am purces apoi in sectia de manuscrise. Nu cele mai valoroase totusi, acelea sunt pastrate sub mai multe randuri de chei, in mai multe seifuri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

**** Un manuscris persan ***

 

 

*** Legenda Luceafarului, de Mihai Eminescu ***

 

 

 

 

 

*** Un manuscris din Mircea Eliade ***

 

 

Acum, imagini din sectia de carte rara. Fiecare carte de aici se gaseste in putine sau foarte putine exemplare in toata lumea.

 

 

 

*** Un Lexicon tiparit in 1495 ***

 

 

*** Colegul meu Relu Calota, filmand ilustratia pentru material ***

 

 

 

 

 

Avand in vedere structura cititorilor acestui blog, s-ar putea sa vand castraveti gradinarului, dar va indemn pe toti sa cititi, sa cititi si sa cititi. Lectura “liniara” oferita de o carte, care sedimenteaza temeinic informatia si raspunde biologic modului in care creierul nostru asimileaza si structureaza datele, nu va putea fi niciodata inlocuita de salturile uneori haotice pe care le provoaca “googlalitul” pe internet. Marea retea digitala este utila atunci cand stii ce cauti si ai deja contextul intelectual format in minte. Altfel traim cu o pacaleala. Ai putea stii la ce foloseste un nasture daca nu ai sti cum arata o haina?