Expozitii curente la Palatul Mogosoaia





VOCILE  MATERIEI – O introducere in arta abstracta – pictura, tapiserie, obiect,

Palatul Mogosoaia, parter, 19.03 – 3.05 2011, Vernisaj 19.03 ora 16,oo


Expunerea, prima dintr-un ciclu mai amplu ce se va desfasura pe parcursul a doi ani la palatul Mogosoaia, aduce in atentie cel mai longeviv curent din arta secolului XX, Abstractionismul, din perspectiva contemporana, tocmai pentru a interoga actualitatea si metamorfozele acestui demers artistic. Pentru inceput, curatorul a investigat abordarile materiei si diversele ei utilizari  in plastica actuala. Materie si material, constructie si textura, forma versus informal, pulsiuni ale eului profund si deconstructie analitica, iata cateva dintre atitudinile artistice prezente incepand cu 19 martie la Mogosoaia.    

Sunt convocati pe simezele palatului artisti din diferite generatii, maestri, profesori dar si tineri absolventi remarcabili: Andreea Albani, Marcel Bunea, Olga Birman, Otilia Boeru, Marius Burhan, Florin Ciubotaru, Petru Lucaci, Ion Nicodim, Nicolae Stoian, Vasile Tolan.

Curator, Doina Mandru, prezinta criticul de arta Mihai Plamadeala.

 MAESTRII ARTELOR DECORATIVE – CERAMICA: INTIMITATE SI MISTER

Casa Artelor, 20.03 – 10. 04 , vernisaj duminica  20.03, ora 16,oo


Expozitia reuneste cinci ceramisti activi in Bucuresti cu o selectie de lucrari axate pe tema intimitatii, a viziunii inedite asupra lumii de aproape, dar si a visului, reveriei. Lucrarile evoca spatii culturale diverse, ce poarta imaginatia din Mediterana in Persia si pana in Japonia, dar si povesti relatate cu farmec feminin si umor bonom, totdeauna subtil. Protagonistii sunt: Cristina Bolborea, Gherghina Costea, Daniela Fainis, Monica Paduret,  George Tiutin.

Prezinta curatorul, Doina Mandru.