Pana la vizita de la Galleria Nazionale d’Arte Moderna, il plasam pe De Chirico lejer si cu certitudine in linia suprarealistilor. Sala care ii este dedicata in muzeul din Roma nu il scoate din categorie dar m-a facut sa-mi pun cateva intrebari despre artist. La unele am gasit raspuns destul de repede dupa cercetari minime. Prima surpriza a fost sa constat cat de putin are De Chirico de-a face – in prima parte a vietii sale, cea care ne defineste pana la urma – cu Italia. Care nu-i este nici macar tara natala. Se naste in Grecia, la Volos, in 1888, din mama genoveza si tata sicilian. Primele studii de arta le face la Atena, apoi la Florenta. Influenta definitorie in formarea sa intelectuala si artistica o va avea insa Germania, unde studiaza din 1906 la Academia de Arte Frumoase din Munchen. Acolo ia contact cu ideile lui Nietzsche, Shopenhauer si Otto Weininger care ii influenteaza profund filosofia de viata si viziunea artistica. Asa ia nastere Scuola Metafisica din care se vor hrani miscarea dadaista si suprarealismul. Ajunge in Italia in 1909, mai intai la Milano si apoi la Florenta. 1911 il gaseste la Paris, unde creaza pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial. Face parte din cercurile avangardiste din Orasul Luminilor si leaga o prietenie speciala cu poetul Guillaume Apollinaire si cu Picasso, dupa ce expune in 1913 la Salonul Independentilor si in Salonul de Toamna. Ca o paranteza deloc de neglijat, apropos de dramele si tormenturile multor artisti contemporani de la noi, in 1914 semneaza un contract de promovare si reprezentare cu agentul de arta Paul Guillaume. Imi imaginez ca stilul original si indraznet al lui De Chirico a avut nevoie de sustinere si ceea ce azi numim PR si marketing pentru a se face cunoscut si, de ce nu, acceptat si placut. De Chirico locuieste la Roma abia in 1919, cand lucrarile cele mai cunoscute ale sale vor fi fiind deja pictate.

Suprarealismul prinsese deja aripi si avea destui adepti si urmasi in 1919 cand – surpriza – De Chirico tipareste in publicatia Valori Pastici manifestul “Intoarcerea la maiestrie” in care – intr-un gest comparabil cu cel al unui leu care isi devoreaza proprii pui – se declara un opozant al tendintelor moderniste in arta si pledeaza pentru revenirea la iconografia si metodele traditionale in pictura, alegandu-si-i ca model pe renascentistii Rafael si Luca Signorelli. Lucrarile de la Roma fac parte din aceasta a doua perioada de creatie. Celelalte impodobesc simezele altor mari muzee din lume sau colectii private extrem de privilegiate.

Gasiti insa la Roma o serie foarte reusita de autoportrete executate in diverse maniere. De mentionat ca dupa 1939, De Chirico recunoaste si influente baroce in stilul lui Rubens.

Tot mai tarziu, in perioada de maturitate, De Chirico isi simplifica personajele pana la acest aspect impersonal de manechin. Acestia sunt asa numitii “Arhitecti” pe care De Chirico i-a pictat dar i-a aplicat si in sculptura.

Din partea privata a vietii sale, mai adauga ca De Chirico – o fi stiind el ceva – are doua sotii, ambele rusoaice. Balerina Raissa Gurievich cu care este casatorit din 1924 vreme de 5 ani cu care traieste la Paris. In 1930 se recasatoreste cu Isabella Pakszwer Far cu care revine in Italia in 1932. Din 1944, De Chirico traieste la Roma, unde si moare la venerabila varsta de 90 de ani, in 1978. Se stinge si cu titlul de membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris, unde este primit in 1974.

Uite ce poate sa-ti faca o vizita la muzeu: te pune pe citit. Aveti grija!