*** Ion Tuculescu – “Noapte la Stefanesti” ***

 Am ajuns la Mariott la doua ore dupa inceperea licitatiei. Personalul Artmark era deja (aproape) relaxat. Se inregistrase un nou record pentru un tablou de Tuculescu – “Noapte la Stefanesti”, 100 de mii de euro plus inca 72.500 euro pentru “Dupa razboaie” (Renastere). Dar, neasteptat chiar de catre unii reprezentanti ai casei, “Pastorita” lui Grigorescu se vanduse cu 175.000 euro (!). Un nou record si pentru cota lui Grigorescu dar si pentru piata de arta de la noi. Aceasta este cea mai scumpa lucrare vanduta vreodata in Romania:

Ceva imi spune ca am sa mai folosesc aceste semne de exclamare pentru ca Artmark a pus in miscare un gigantic aparat care TREBUIE sa mearga mai departe. Acesta este doar inceputul. Si daca Artmark ia acum crema – meritul oricarui pionier – se face un mare bine comertului de arta in general. Uitati-va bine ce tablouri aveti pe acasa ramase de la bunici. S-ar putea sa stati pe o saltea de bani si sa nu stiti.

Revin insa la notitele pe care le-am luat febril in timpul licitatiei. Era o atmosfera ireala. La mezaninul hotelului aveau loc tot felul de evenimente generate de apropierea Craciunului, petreceri ale unor firme. Intr-o sala insa, firma organizatoare nu cheltuia bani, ci ii facea. Cu toptanul. S-au vandut 89 din cele 98 de tablouri din catalog. Cele mai multe adjudecate de sala de la Bucuresti, desi este vorba despre o licitatie-duplex cu Sibiul. Un procent de 90,8% si suma totala a vanzarilor de 1.289.400 euro. Sau este mai impresionant asa: unmiliondouasuteoptzecisinouademiipatrusutedeeuro? iti vine sa te lovesti cu palma peste frunte si sa te intrebi cum de este posibil.

*** Ion Tuculescu – “Dupa razboaie (Renastere) ***

Pai nu stiu daca in copilarie ati jucat clasicul Monopoly sau – ca in cazul meu – varianta sa din Romania socialista “CEC-jocul bunului gospodar”, dar banii nu pareau reali in acea sala de hotel bucurestean. Erau o conventie, un concept abstract, un instrument ludic la indemana celor care ii aveau in cont dar nu numai. La dracu, si mie imi venea sa ridic paleta de licitatie, asa, “just for fun”. Printre randurile de scaune pluteau stewarzi cu tavi incarcate de pahare cu wisky si sampanie oferite la discretie celor prezenti. Oameni care tocmai se angajasera sa achite zeci de mii de euro pentru o panza se felicitau batand palmele in stil “high five” si in aplauzele asistentei. Era ceva frenetic de parca prin orificiile de aerisire se pompase in sala gaz ilariant. Televiziunea nationala tocmai realizase o transmisiune in direct de acolo (in jurnalul pe care il prezentasem eu, by the way), anuntand cu anticipatie un nou succes de casa. Era un soi de catharsis si a trebuit sa astept cateva zile pana sa ma apuc de scris acest comentariu. Incerc sa fiu obiectiv dar pana ala urma la ce bun? Nimic nu parea obiectiv in acea seara ci profund emotional si speculativ (nu intentionat cu un sens peiorativ). Cei doi conducatori de sedinta, de la Bucuresti si Sibiu, se straduiau sa mentina un ritm alert si un nivel ridicat de dopamina. La Bucuresti sigur s-a reusit asta. Totul era de un dinamism desantat ca o hora care te baga in transa.

Sistemul de duplex, inaugurat la noi tot de Artmark, la licitatia precedenta cu Timisoara, acum cu Sibiul, urmeaza Targu Mures, ofera ceva in plus, un fel de intrecere de “cine are mai multi bani?”. Imi pot imagina numai ce a insemnat acest eveniment pentru protipendada Sibiului si ce soc logistic pentru muzeul Brukenthal unde au fost expuse lucrarile si pentru hotelul Hilton de acolo, unde a avut loc jumatatea sibiana a licitatiei. Este, e drept, intr-o tara atat de centralizata ca Romania, o lupta inegala cu Capitala, dar este o idee seducatoare si binevenita. Atomizarea prosperitatii va fi o realitate a generatiilor viitoare. Deocamdata – facand abstractie de obraznicia mea de bucurestean – traim intr-o tara de “Bucurestiul si restul”. Exista si explicatii si solutii pentru a schimba acest lucru dar nu e subiectul materialului de fata. A fost insa un evident motiv de mandrie cand cineva de la Sibiu a “suflat” acest Pallady unui licitator de la Bucuresti. Sala de acolo a aplaudat zgomotos. Totul era un spectacol.

*** Aceasta “Natura statica cu trandafiri si mere” a lui Pallady a fost una dintre putinele lucrari pentru care s-au batut si Bucurestiul si Sibiul. Ardealul a castigat. Si a platit 52.500 euro pentru asta. ***

Stau si ma intreb daca nu cumva bogatii Romaniei nu au descoperit un nou joc. Si-au facut case care mai de care, si-au asigurat superlimuzine, nu mai e nici o sfaraiala sa scoti pe masa nu stiu ce mobil scump. Acum au descoperit joaca de a avea pe perete o lucrare “cat o casa”. Case in case, ca intr-o Matryoshka a prosperitatii. Iar, in bunul obicei romanesc, bogatia n-are nici un farmec daca nu afla si altii de ea. In fata la Mariott – avantajul celui care intarzie – am vazut vreo 4-5 fotografi de la revistele “lucioase” si de la ziarele tabloide, zgribuliti de frig si verificandu-si reciproc cadrele cu explicatii de genul “Asta e ala care a cumparat un Tonitza cu 50 de mii.” Este deja notoriu cazul lui Mircea Vescan – un om de afaceri de Top 300 – care a fost fotografiat dupa ce a cumparat “Carul cu boi” la licitatia organizata tot de Artmark la Opera. Campania de presa i-a creat o notorietate pe care el a declarat-o ca nedorita. Tabloul cumparat a fost apoi imprumutat muzeului Brukenthal pentru a fi savurat de orice vizitator. Un cumparator din Ploiesti care a achizitionbat ulterior – tot de la Artmark, deh – un Tonitza pentru 115 mii de euro, l-a imprumutat muzeului de arta Quintus din oras. Dar in schimb nu a dorit sa apara in presa.

Intr-o lume in care – pe orice meridian si la orice nivel – cele mai palpitante jocuri sunt cele care implica tranzactii de bani si/sau putere, Romania a intrat si ea intr-o etapa superioara in drumul spre “normalitate”, o tinta eterna pe care n-a atins-o nimeni niciodata. Nu stiu cati din cei cu bani de la noi spun celor care le admira achizitiile “cat de mult imi place”. Cred ca mai degraba spun cat de mult a costat. Au norocul ca de selectia lucrarilor s-au ocupat specialistii de la Artmark, asa ca nu trebuie sa-si bata capul cu valoarea estetica. Pentru ca – sunt tendentios acum daca tot am declarat acest material un comentariu – ma indoiesc ca priceperea intr-ale artei i-au facut pe cumparatori sa ridice paleta de oferta. Priceperea i-ar fi facut eventual sa o tina coborata.

Nu e de mirare ca la temelia Artmark nu stau specialisti in arta ci un avocat si un bancher. Au in comun insa pasiunea pentru frumos si priceperea de a se inconjura de oameni extrem de bine calificati si de bine motivati in ceea ce fac. Si aici sta secretul succesului: aducerea laolalta a celor care stiu cu a celor care pot. Artmark dovedeste cu varf si indesat cat de adevarata este zicala “knowledge is power”.

Artmark ar trebui sa stie – si sunt convins ca este constienta – ca prin succesul ei isi fidelizeaza clientela si isi creaza in acelasi timp o multime de inamici. Despre cei din urma numai de bine. Fata de clienti insa, Artmark pune pe masa, alaturi de panze abil vanate de prin colectii si admirabil marketate, o promisiune uriasa. Aceea ca sistemul in care tablourile lor circula va dainui multi, multi ani de acum inainte. Suficient de multi pentru ca ratele de crestere si indecsii de profitabilitate sa fie realitati valide pe o piata adevarata, nu inventata. In aceasta clipa am o egala admiratie si pentru Artmark care a avut inspiratia si curajul sa faca asa o oferta indrazneata si pentru cei care au increderea – orbeasca pe alocuri – sa-si puna banii in aceasta marfa subtila si sensibila care este arta. Felicitari amandurora!

*** Inchei cu aceasta panza semnata Dimitrie Berea si intitulata Nostalgie. A fost preferata mea din cele 98 de loturi oferite. S-a vandut pentru 10.500 euro, mai mult decat pretul de evaluare. A luat-o un tanar care statea chiar in fata mea si care a mai castigat inca cel putin o lucrare. Judecandu-l dupa aparente, parea ca se pricepe si ca stie ce face, era imbracat destul de sters, ceea ce ma face sa cred ca fie se dorea incognito fie nu licita cu banii sai ci pentru altcineva. ****