In aceasta seara, la Paris, casa de licitatii Artcurial scoate la vanzare 51 de obiecte care au apartinut sculptorului Constantin Brancusi. Printre ele si 4 lucrari. Grosul consta insa in obiecte altminteri “banale”, de uz domestic, folosite de Brancusi in atelierul sau parizian. Toate au ramas in posesia bunilor prieteni Alexandru Istrati si Natalia Dumitrescu.

Se spera vanzarea loturilor pentru cel putin 2 milioane de euro. Daca vreti sa vedeti si sa salvati catalogul acestei licitatii, accesati acest link.

Voi reveni cu informatii suplimentare si cu stirile difuzate de TVR pe aceasta tema…

Ati aflat probabil deja ca s-au vandut toate obiectele pentru mai mult de un milion de dolari. Vestea proasta este ca statul roman, cel care ar fi trebuit probabil sa achizitioneze tot lotul pentru a recrea un colt Brancusi in vreunul din marile muzee de la noi, nici macar nu a participat la licitatie.

Vestea buna e ca un roman a licitat si a castigat pentru 15 mii de euro pipa lui Brancusi. Chiar daca se afla intr-o colectie privata, macar putem spune ca avem ceva in tara.

Iata segmentul din emisiunea Ora de Stiri de pe TVR2 din data de 1 decembrie 2010, unde subiectul este comentat pe larg de criticul Pavel Susara:

Mie imi place acest mic scandal pentru ca pun pariu ca exista deja o generatie intreaga de romani care habar n-au cine a fost Brancusi si ce a insemnat el pentru istoria mondiala a artei plastice. Poate asa le-a mai trecut numele pe la ureche si au mai retinut vreo informatie. Cat despre problema in sine… Brancusi nu ne mai apartine demult. Si poate e mai bine asa.

Stiti unde sunt oamenii astia care admira aceste lucrari Brancusi? Oare la Bucuresti? Nu. Poate la Targu Jiu? Ha ha ha, fiti seriosi. Sunt la New York, oameni buni, in Muzeul de Arta Moderna. Am realizat fotografiile in decembrie 2006. A trebuit sa trec oceanul pentru a vedea atatea lucrari la un loc (cu exceptia ansamblului in aer liber din Targu Jiu, trebuie sa fim mandri). Asa ca Brancusi nu ne (mai) apartine si pentru asta trebuie sa radem si sa plangem in acelasi timp…