Nicolae Macovei     Dincolo de imagine

Pe masura trecerii timpului, se dovedeste ca acest copil “nazdravan” sau jucarie, daca vreti,  al secolului XX, computerul, îsi va pune  cu putere amprenta si asupra secolului XXI. Spre deosebire de toate celelalte mecanisme inventate pâna astazi, s-ar parea ca avem de-a face, prin computer, nu atât cu o masinarie în sensul “clasic” al cuvântului, cât mai ales cu un partener de “gândire” al omului. E adevarat, având o gândire speciala, “mecanica”, repetitiva, robotica, dar nu mai putin capabila sa preia din sarcinile “gânditoare” ale omului acele parti care se preteaza cuantificarii, rezolvându-le cu o rapiditate si precizie depasind posibilitatile naturale aflate la îndemâna fiintei umane.

De unde vine acest fapt, de unde se nasc aceste însusiri? În primul rând, cantitatea de rutine, de “mecanisme” specifice gândirii sau imitând operatiile gândirii, prin “soft”-urile aflate într-un computer, este impresionanta, chiar imensa. Imposibil de stocat si folosit prin mijloace “naturale” de catre creierul uman. Pentru a nu pluti într-o abstractiune nesemnificativa, sa încercam sa ne imaginam civilizatia actuala fara carti si fara informatiile cuprinse si sistematizate în ele. Trebuie sa recunoastem ca este imposibil sa-ti imaginezi viata moderna, de tip european, golita de emotia, rigoarea, întelepciunea, cunoasterea, îndrazneala, dar si intimitatea literei si a paginii tiparite. Însa capacitatea computerului de a stoca si prelucra informatii întrece de “n” ori pe cea existenta în carti. Iar viitorul se anunta tot mai promitator din acest punct de vedere.

Oferind posibilitati nemaiîntâlnite de a lucra pâna acum si dupa programe, atât de prelucrare cât si de stocare, care se perfectioneaza continuu. Stupefiante chiar. Se poate afirma ca nimic din ceea ce reprezinta civilizatia contemporana nu a scapat influentei computerului si a capacitatilor lui de “munca”. Ba, s-ar putea spune ca, abia în atingere cu specificul acestuia, viata zilelor noastre intra în “normal”, încercând sa-si depaseasca conditia bazata pe traditie si mecanisme elaborate în virtutea inertiilor de gândire si de rezolvare a problemelor specifice logicii si informatiilor stocate în carti.

 Dar puteti, fireste, sa puneti întrebarea: ce legatura are computerul cu arta. Arta tine de creativitatea individuala, de talent, de inspiratie, ma rog, arta are chiar un caracter mistic, fiind o însusire daruita, dupa spusele anticilor, de catre zei. Am sa încerc sa dau un raspuns direct si lipsit de echivoc la aceasta problema.

Prin lucrarile pe care le fac, atât eu, cât si alti artisti care se ocupa cu arta pe computer, vreau si vrem sa raspundem exact la problema amintita mai înainte, transformând ambiguitatea relatiei dintre arta si computer într-o certitudine. Se poate face arta, de aceeasi calitate ca si cea executata manual, folosind doar computerul. În fond, “arta” lipsita de valoare estetica se poate face oricum, chiar respectând toate “regulile”, însusite în scoli, în academii de arta, cu sau fara computer. Exista, într-adevar, vorbind despre computer si arta, un alt pericol major: al folosirii acestuia doar pentru a produce un soi de pseudo-arta. Publicitatea, de exemplu. Dar acest fenomen este valabil pentru orice asa-zis artist care pune în prim-plan strict problema câstigului financiar în locul descoperirii propriei personalitati prin arta si estetica. E vorba despre un instrumentalism, despre un “pragmatism” specific celor care nu sunt interesati de a transmite emotii si idei caracteristice omului si vietii moderne, ci vor doar sa obtina beneficii financiare (si, eventual, prestigiu), manipulând regulile specifice artei. Aceasta atitudine nu este legata de computer ori de arta autentica, indiferent cum se face ea.

Trecând peste acest lucru, trebuie spus ca, cel putin în România, graficienii, artistii pe computer pasesc pe un teren “virgin”. În domeniu, nu exista profesori sau scoli, asa încât fiecare trebuie sa se interogheze doar pe sine, lucrând, cel putin la început, fara acea îndrumare fireasca din partea unor “maestri”, din partea unor profesori care au capacitatea didactica, dar si forta intelectuala de a participa la descoperirea specificului si a individualitatii “elevului”. Artistii plastici consacrati refuza sa recunoasca statutul de artist celui care se foloseste de computer ca sa se exprime. Un alt handicap ar fi legat de faptul ca ordinatorul e manipulat de oameni fara o cultura plastica solida. În sfârsit, o ultima idee care trebuie subliniata este legata de faptul ca cel care lucreaza pe computer are aceleasi exigente si aceleasi nelinisti ca orice alt artist si, pentru a fi sinceri pâna la capat, computerul nefiind decât “un creion inteligent”, cum spunea cineva, care nu poate tine locul efortului creator, cautarilor specifice oricarei fiinte mistuite de dorinta de a spune ceva despre sine si despre ceilalti, folosind regulile si legile esteticii.

În încheiere, cred ca trebuie sa spun câte ceva si despre continutul lucrarilor mele de arta. Ele încearca sa surprinda dinamica, uneori prea severa, alteori dureros de anarhica a timpurilor în care traim. Oricum, lucrarile mele de arta pe computer sunt dominate de “forta” vitala “futurista”, de care avem nevoie, pentru a iesi din mizeria si obisnuintele trecutului (comunist) si ale moravurilor acestuia, pentru a face ca viitorul sa nu mai semene cu ceea ce ne-a îmbolnavit timp de atâtea decenii. Exista, uneori, în ele violenta, dar si tragism. Oricum, propunând o lirica si o tensiune ce banuiesc ca tin de psihologia omului de astazi, puternic si dezorientat. Supus unei accelerari a vietii si unei perisabilitati a ideilor care îl obliga la o depasire si auto-depasire continua, obositoare si uneori absurda. Concomitent cu descoperirea a noi rezerve de energie psihica si spirituala în stare sa-l mentina într-un prezent tot mai greu de stapânit si înteles. Suntem, supusi, cu totii, unor presiuni “istorice” si psiho-sociale generatoare de agresivitate si singuratate, oricât am fi de aproape unii de altii în orasele si în casele noastre moderne. Viata contemporana ofera însa si un soi de frumusete stranie, paradoxala, obligându-ne la a cauta resurse tot mai mari si mai ascunse în sinele nostru, în imaginatie, dar si în frumusetea si bunatatea semenului nostru, spre a descoperi ca merita sa traim, pentru a ne bucura, pur si simplu, de viata si de beneficiile civilizatiei.

Va multumesc pentru atentie.

Nota: Conferinta tinuta cu ocazia prezentarii C.D.-Rom-ului “Cartea virtuala. 50 de volume. Literatura româna contemporana” (editat de Socie-tatea Culturala Noesis), la Târgul de carte “Gaudeamus” – Muzeul de Istorie al României – 2002