Nicolae Macovei     Dincolo de imagine

De obicei, “obiectul” în care se coaguleaza energiile unui artist este, evident, opera de arta finita, definitiva. Elementele, sa zicem, din amonte, constitutive, emotiile, motivatiile, tehnicile, impresiile, rationamentele ori conjuncturile ce formeaza “cara-mizile”, dar si “planul” cu ajutorul carora se obtine opera, de fapt  întregul proces de creatie este înconjurat de un halou ce opacizeaza, daca nu întuneca de tot, “labirintul” prin care se ajunge la tinta.

Dar nu întotdeauna lucrurile stau chiar în acest fel.

Expozitia multimedia vernisata recent la “Galeria Noua” a Municipiului Bucuresti, intitulata “Scene interactive”, prelungita cu un “Autoportret” (verbal) si o alta expozitie în Sala CIAC (Centrul International pentru Arta Contemporana), probeaza un punct de vedere, ca sa spunem asa, deschis. Pe de o parte, opera de arta împreuna cu procesul ei – mai mult ori mai putin – aleatoriu de constituire, dar si cu un text însotitor, menit a ghida dialogul cu receptorul, formeaza un tot unitar, farmecul, rigoarea, umorul, dar si curajul de a nu abandona un proiect, alaturi de nelinistile proprii oricarui artist autentic reprezinta, de cealalta parte, fiecare si toate laolalta, însasi opera de arta “finita”, ca obiect estetic în sine, complet si totusi deschis, în acelasi timp, variabilitatii.

Oricum, sursa originalitatii lui Alexandru Antik (concept-viziune, motive, concept-interactiv) si a lui Dragos Stefan (dezvoltare interactiva, animatie 3D) vine atât din complexul de elemente enumerate mai sus, cât si din folosirea computerului ca principal mijloc de exprimare. Cele trei lucrari “Zambacalamba Net v.2”, “Pyramidal” si “Viewpoint” (editate si pe un CD-Rom cu sprijinul si în revista “Balkon” de la Cluj) pot fi vizionate atât pe monitoarele din expozitie (existând chiar si posibilitatea de a controla unele dintre caracteristicile lucrarilor), cât si prin proiectia acestora, alaturi de imaginea lor “clasica”, sub forma de tablouri înramate.

Diversitatea modului de prezentare nu poate oculta faptul ca avem de-a face însa cu opere de arta virtuala, multimedia, principalul mijloc atât de “fabricare”, cât si de expunere fiind reprezentat de computer. Ceea ce, însa, trebuie subliniat tine nu atât de “unealta” folosita de artist, cu toate ca si acest lucru are o însemnata contributie si adecvare la, sa zicem, sincronismul cultural european, ci de altceva. Alexandru Antik dincolo de “performance” si specificul multimedia, a reusit sa încarce – printr-o subtila, însa, tenace forta expresiva a motivelor folosite – fiecare element constitutiv, dar si ansamblul lor, cu un simbolism mitic, irational si totusi profund uman, “mecanicist” si, în acelasi timp, radiind o poezie cruda si plina de senzualitate, magnetica aproape, alaturi de sugestii de tip biologic, greu de uitat.

Oricum, universul estetic, construit de Alexandru Antik, dincolo de diversitatea temelor si a sugestiilor puse în joc, pare fundamentat pe credinta artistului în misterul si virtutile dialogului, pe care îl propune si îl poarta cu receptorul. Aceasta “inter-activitate” reprezinta, probabil, chiar unul dintre scopurile principale ale demersului sau, oricât de tehnic ori “ne-vorbit” ar fi el. În acelasi timp, seriozitatea dialogului, aerul lui usor mitologizant, plin de o emotie bine strunita, alaturi de o anumita solemnitate colocviala nu pot fi tulburate nici macar de geometrismul “personajelor” din lucrarile lui (abstracte ori schematice).

Dincolo de forme exotice, culori, multimedia si provocari, se afla, în fond, sensibilitatea, dar si forta artistului dintotdeauna si de pretutindeni, care vrea sa se vada ceea ce nu se poate vedea si vrea sa se simta ceea ce nu se poate simti decât prin intermediul operei lui originale si, desigur, unice, dar, în acelasi timp, deschisa întelegerii universale. Si acest palier al viziunilor post-moderne, imposibil de numit si cuantificat cu mijloace sa le numim “clasice”, reprezinta, în ultima instanta, chiar mesajul subtil, expresiv si original, pe care reuseste artistul sa-l descopere si sa-l puna în joc, luminând, pentru noi, spectatorii, opera supusa “pattern”-ului timpurilor de astazi, dar si drumul interior-exterior catre ea.
Realitatea româneasca, 6 martie 2002