Nicolae Macovei     Dincolo de imagine

Fara sa existe în tara noastra o delimitare oficiala, precisa a atributiilor agentului de arta sau o practica îndelungata a acestuia, practica legata de relatia artist – public, se pot face, totusi, câteva precizari, care sa aproximeze ce anume ar putea fi ori ce ar putea face el. Oricum, agentul de arta trebuie sa cunoasca, pe de o parte, ce anume face artistul când îsi pune în joc creativitatea iar, pe de alta parte, cum îl poate ajuta pe acesta în penetrarea operei de arta, atât în viata sociala (muzee, colectii, critica de arta, mass-media), cât si, evident, în cea, sa zicem, privata, mai exact spus în locuintele oamenilor.

Este, deci, un fel de mijlocitor care nu intra, însa, foarte adânc în intimitatea procesului de creatie, domeniul, de obicei, rezervat artistului ori criticului. În schimb, el trebuie sa stie sa preia opera de arta si principalele ei coordonate artistice, “aruncând-o” în lume, în asa fel încât sa apara un maxim beneficiu, si pentru artist, si pentru public, dar, evident, si pentru propria lui activitate de agent de arta.

Dintr-un alt punct de vedere trebuie subliniat ca agentul de arta este, sau tinde sa fie, si un educator al gustului publicului. Asadar, agentul de arta este un intermediar, un “manager”, între opera de arta si societate, dar si un fel de organizator de manifestari artistice, prin care tine treaza atentia si informeaza publicul asupra domeniului artei. El trebuie sa gaseasca acele mijloace capabile sa atraga atentia asupra faptului artistii, prin operele lor, reprezinta ceva viu, necesar, chiar indispensabil vietii normale (sociale si individuale) a omului. Cu alte cuvinte, trebuie sa vina în întâmpinarea dorintelor de frumos si de noutate, mai mult ori mai putin manifeste, cointeresându-i pe ceilalti în subte-ranele si stralucirile fenomenului artistic. Fenomene, evident, eterogene si derutante chiar si pentru un artist, dar, cu atât mai mult, pentru cei insuficient familiarizati cu contradictiile si exclusivismele artei, cu aspiratiile ei complexe, aflate într-o continua transformare si cautare.

Pentru a avea însa succes, agentul de arta, pe lânga cultura si inteligenta, bun gust, spirit organizatoric si comercial, trebuie sa posede cu siguranta si un fel de “chemare” interioara, pentru a nu se margini doar la a fi un simplu mijlocitor, adica un vânzator, fie el si de opere de arta. Fara a fi critic de arta, el trebuie sa posede totusi câte ceva din profesionalismul si mijloacele specifice acestuia, dupa cum trebuie sa posede solide si specializate cunostinte de psihologia si sociologia artei pentru a putea sa-si îndeplineasca cu folos functia. În acelasi timp, ar trebui sa aiba si o oarecare independenta financiara, care sa-i confere acea detasare necesara unei bune asezari în plan artistic si social. Plata muncii lui sau, mai exact spus, a priceperii lui ori a talentului sau în valorificare operelor de arta rezulta, desigur, dintr-un anumit procentaj, luat din valoarea lucrarilor vândute ori, în cazul manifestarilor artistice, din sursele financiare alocate acestora, pe lânga apartenenta, neremunerata, dar, evident, foarte importanta, la un grup special de creatori: artistii.

În acelasi timp, agentul de arta este obligat sa fie afiliat la diferite uniuni de creatie din domeniul artelor, care, pe de o parte, au obligatia sa-i apere drepturile iar, pe de alta parte, sa-i impuna respectarea unei anumite deontologii profesionale.

Se poate spune, în concluzie, ca agentul de arta este, în plan social, un veritabil factor cultural, un animator, un factor spiritual benefic, inconfundabil si necesar, mai ales în cadrul tendintelor, tot mai accentuate, de dominare a vietii individuale si sociale de catre un anumit “pragmatism” – un soi de surogat, imitând câte ceva din logica si prestigiul gândirii stiintifice si tehnice, fara a reusi sa fie altceva decât un kitsch, dar si de catre un comert agresiv si lipsit de respect fata de cumpatatori si valori culturale perene.