L-am cunoscut pe Eugen Raportoru cu ocazia expozitiei recente de la Palatul Sutu. Mi-au placut panzele sale si am vrut sa aflu mai multe. Ne-am revazut in micul atelier pe care Raportoru il (mai) are in Casa Robescu din curtea Universitatii de Arte, cea din care asta vara au fost evacuati 24 de artisti plastici. ER a rezistat acolo datorita statutui sau de masterand al Universitatii, un statut care iata ii este de folos la maturitate dar creioneaza si portretul boem in care pictorul de scufunda cu voluptate.

 

 

Eugen Raportoru s-a nascut pe 8 decembrie 1961 in Bucuresti si a facut primul pas, pe acest drum, la varsta de 12 ani, cand s-a inscris la Scoala de Arta “Tonita”. Auzise de Corneliu Baba si vroia cu tot dinadinsul sa-l cunoasca, lucru care s-a si intamplat. Intalnirea directa cu maestrul avea sa-l ajute sa-si dea “frau liber” talentului si sa ia nastere opera voluminoasa si valoroasa (portrete, nuduri, flori cat si peisaje romanesti).

 

 

Muza artistului a fost locul in care s-a nascut si a crescut: mahalaua bucuresteana, de unde si titlul pe care l-am ales pentru acest articol. Desi capabil sa abordeze orice tema pe panzele sale,  Eugen Raportoru isi confirma parca o sensibilitate nostalgica si dragoste speciala pentru vechiul Bucuresti. In atelierele incropite prin garaje si subsoluri, artistul reuseste sa valorifice ca nimeni altul, Bucurestiul de altadata. Case si ziduri, darapanate, dar inca in picioare, cu garduri inalte si porti intredeschise.

 

 

 

 

 

In opera impresionanta a lui Eugen Raportoru gasim peisaje superbe din zona Ardealui de sud (Sibiul, Sighisoara, Brasovul, Homorodul si Rupea), precum si din zona limitrofa Dunarii, lunca si Delta.

 

 

Prima expozitie a avut-o la 14 ani, la cinematogarful Grivitza. Pictorul are in plamares peste 20 de expozitii in tara si strainatate, iar doua dintre lucrarile lui au participat la Vatican sub egida UNESCO, in anul 2004.

Numeroasele expozitii l-au adus in atentia publicului (sufiient oare? este drama oricarui artist contemporan) si i-au pus in valoare siguranta desenului si indrazneala coloristica, ce solicita din partea privitorului linistea interioara si atentia necesara perceperii unei confesiuni rostite in soapta. Mai ales florile obosite de o scurta dar solicitanta existenta decorativa, a caror semnificatie nu ne lasa indiferenti.

Pictorul s-a dovedit , de la expozitie la expozitie, un artist tot mai stapan pe mijloacele sale de expresie, tot mai personal si unitar in stil si viziune. Trasatura caracteristica a picturii sale mi se par a fi in marea ei discretie lirica ce evita subiecte “spectaculoase” prin ele insele.

 

 

 

O data cu emanciparea artei, Eugen Raportoru a fost multumit ca a putut ilustra linistit si tematici rome, desi el urmareste in general scoala romaneasca de pictura. “In 2005, la Stockholm, am avut o expozitie personala prin Partida Romilor”

Eugen Raportoru si-a terminat liceul “batranel” si a absolvit facultatea la varsta “carunteti”, iar acum, la 47 de ani, este masterand la Universitatea Nationala de Arte. Toate acestea le-a facut si le face firesc…

 

 

L-am fotografiat printre panzele sale ca sa nu va lasati pacaliti de proportiile corecte ale subiectelor pictate care nu va lasau sa va dati seama de dimensiunile reale ale lucrarilor. Cele expuse la Muzeul de Arta Bucuresti sunt mari, uneori de peste un metru inaltime.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si aceste panouri sunt de mari dimensiuni iar efectul creat pe simeza si probabil pe orice perete este de umplere a spatiului si de dominare a tot ce se afla imprejur. Cum spunea un alt artist odata “s-ar putea sa nu mai ai nevoie de mobila daca iti pui asemenea tablouri in casa…”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

l