Cristina Tanasescu (Elinesco) – Cand pictura surade





 

In aceasi escapada duminicala la Mogosoaia pomenita intr-un articol anterior, am descoperit pictura senina a Cristinei Tanasescu. Din aceleasi considerente de raportare onomastica, in etapa pariziana a creatiei sale, adica in ultimele doua decenii, isi semneaza panzele Elinesco. Si o face numai pe verso-ul sasiului, pentru a nu distrage atentia privitorului de la caleidoscopul cromatic de pe panza.

Absolva in 1976 sectia pictura a Institutului de Arta din Bucuresti, avandu-i ca profesori pe Vasile Grigore si Gheorghe Saru. Dupa decenii de decantari ale filosofiei sale artistice, iata-i crezul redat in propriile-i cuvinte:

“Caut sa adun intr-o relatie muzicala coduri picturale si grafice. Doresc ca ritmul, miscarea si impreuna-locuirea lor sa fie armonioase. Este cautarea aspectului catarhic, viu si vesel al subiectului care ma intereseaza si care ma incita sa pictez.”

Sau in cuvintele lui Patrick Delgado: “Universul pictural pe care Cristina Elinesco ne invita sa-l vedem descopera forme imaginate spre a construi noi jocuri de echilibru. Un univers pictural original in care totul pare simplu, dupa modelul universului unui copil care se joaca cu legea gravitatii, lege atat de ancorata, din pacate, in viata noastra de adult… Dar sa nu ne lasam amagiti: aceasta prima impresie dezvaluie tocmai contrariul naivitatii. Caci, intr-adevar, in aceasta pictura, totul este trainic asezat: formele, uneori greu de identificat, alteori surprinzatoare, contrastele de culori acidulate, compozitiile cu aspect uneori deconcertant; nimic din toate acestea nu e lasat la voia intamplarii. Este evident ca aceasta logica combinatorie practicata aici este guvernata de legi proprii care asculta, parca, de o muzicalitate interioara.”