Spectrul evacuarii pare sa pluteasca din ce in ce mai amenintator peste breasla artistilor plastici de la noi. Miza imobiliara – in Romania in general si in Bucuresti in special – face din orice imobil in care functioneaza ateliere de creatie sa para un purcelus de lapte rumenit asezat fara replica in mijlocul unei haite de lupi. Evenimentul Zilei a publicat acest articol care a starnit – alas – reactii prompte. Administratia pare sa fi facut, usor intimidate sau nedoritoare de scandal chiar acum, un pas inapoi. Dar pana cand? Cititi articolul iar la final revin cu cateva comentarii.

“Evenimentul Zilei

Torpila lui Oprescu: o suta de artisti aruncati în strada

Autor:  Ionut Stanescu

AFARA! Primarul Capitalei a dat un ordin prin care evacueaza aproape jumatate dintre atelierele în care lucreaza artistii plastici din Bucuresti.

100 de ateliere si spatii de expozitie folosite, de aproape 30 de ani, de Uniunea Artistilor Plastici (UAP), vor trebui evacuate pâna pe 5 septembrie ca urmare a unui ordin semnat, luna trecuta, de primarul general Sorin Oprescu.

Motivatia oficiala este eliptica: implementarea Strategiei de Dezvoltare a Centrului Istoric. Spatiile a caror evacuare a fost impusa de primarie nu se gasesc doar în Centrul Istoric, ci si pe Bulevardul Carol I sau în zona spitalului Coltea.

Consecinta ordinului: zeci de pictori, gravori, tapiseri si sculptori vor ramâne fara loc de creatie, fiind nevoiti ori sa-si ia ustensilele acasa, ori sa-si caute spatii cu chirie.

Ordinul lui Kelemen Hunor

Aproape concomitent, Ministerul Culturii si Cultelor a dispus evacuarea a 19 ateliere folosite de UAP pe strada Iulia Hasdeu, care au fost date în administrarea Centrului de Pregatire Profesionala în Cultura (CPPC) – institutie ramasa fara sediu dupa un proces în instanta.

Cele 119 ateliere reprezinta aproximativ jumatate din fondul total de spatii de creatie de care UAP mai dispune. Este un atentat major la cultura nationala. Atelierele sunt locurile de munca ale artistilor.

În spatiile astea se realizeaza bunuri de patrimoniu national, comenteaza Petru Lucaci, presedintele UAP, cele doua decizii luate, în paralel, de Primaria Capitalei si de Guvern.

Cea mai mare colonie

O parte dintre atelierele vizate de ordinul lui Oprescu se gasesc într-un bloc-turn, cilindric, ridicat între razboaie, peste drum de Banca Nationala. Cladirea, pe care înca mai supravietuieste firma Tehnoimport, gazduieste cea mai mare colonie de artisti plastici din Bucuresti: 60 de ateliere, a câte 20-30 mp, desfasurate pe 5 niveluri. Deasupra, de la etajul 6 în sus, sunt sedii de firma si-apartamente.

ATELIERE. Cea mai mare parte a arti?tilor din Bucure?ti lucreaza în aceasta cladire.

Cela Neamtu, artista decorativa specializata în tapiserie, medaliata cu aur la Salonul Artistilor Francezi (Paris, 2006), este unul dintre cei care lucreaza în acest bloc. S-a mutat într-o odaie, la etajul întâi, în 1990, dupa ce, murind, un confrate a eliberat spatiul. Când ea va muri, în camera asta va veni sa lucreze altcineva. Atelierele sunt date mai departe, ca stafeta.

În tot Bucurestiul, au mai ramas doar 250, din 500 cât fusesera la Revolutie. Galeriile de expozitie s-au împutinat în acelasi ritm. Din 30, câte puteai numara la caderea lui Ceausescu, mai sunt doar patru în toata Capitala. Ultimele pierdute, Artis si Appolo, aflate la parterul Teatrului National, au fost închise. Remodelarea teatrului presupune disparitia lor.

Decorati si evacuati

În micul atelier al Celei Neamtu, o felie îngusta din întregul etaj, stau razboaiele de tesut la care lucreaza. Pentru noi, evacuarea înseamna lipsa locului de munca. Unii colegi si dorm, si manânca aici. Fara atelierul pe care îl are în blocul acesta, Ion Panaitescu, artist gravor, mutat aici în 1984, ar fi legat de mâini si de picioare.

N-ar putea sa faca gravura la el în apartament: Folosesc un aparat de sudura si o presa de 300 de kg. Nu pot lucra cu ele în cartierul Colentina, la mine acasa. Mi-ar sari vecinii la gât. Nu doar vecinii, ci si nevasta, copiii si nepotii.

Pentru contributia deosebita avuta la dezvoltarea artei românesti, Cela Neamtu si Ion Panaitescu au fost decorati de statul român cu Ordinul National Serviciul Credincios. Ordinul de evacuare, dat de Sorin Oprescu, le-a fost adus la cunostinta pe 5 august.

CONFUZIE

Asteptati! Nu stiu, nu cunosc!

Desi, înca de vineri, EVZ a adresat Primariei Capitalei mai multe întrebari legate de ordinul primarului Sorin Oprescu, pâna ieri, administratia nu a oferit vreun raspuns. Reprezentantii biroului de presa al Primariei au spus, ieri, ca pozitia oficiala a Primariei întârzie sa fie comunicata deoarece arhitectul-sef al Capitalei, cel caruia îi fusesera directionate întrebarile, nu apucase sa raspunda la ele.

Contactat de EVZ, Gheorghe Patrascu, arhitectul-sef al Bucurestiului, nu cunostea, însa, aceasta situatie: nici ca-i fusesera repartizate niste întrebari, nici cum se explica decizia de evacuare a celor 100 de spatii. Amabil, si-a dat cu presupusul: Probabil ca dispozitia asta tine de politica de a face ordine în Centrul Istoric, dar eu nu stiu nimic de ea (…) Exista un proiect pentru consolidarea blocului , dar nu stiu când va fi consolidat.

ACTUALIZARE. Dupa publicarea acestui articol pe evz.ro, biroul de presa al Primariei Capitalei a transmis urmatorul raspuns:  

Pentru ca în ultimii ani a existat o serie de sesizari în legatura cu mai multe contracte de închiriere pentru imobilele aflate în administrarea Primariei Municipiului Bucuresti, Primarul Sorin Oprescu a decis, printr-o Dispozitie de Primar la nivelul Bucurestiului, sa rezilieze toate contractele facute sub forma de fisa de calcul. Printre cazurile aflate în aceasta situatie se afla si spatii situate în Centrul Istoric, închiriate Uniunii Artistilor Plastici. Astfel, în perioada urmatoare, toti chiriasii aflati în aceasta situatie se vor prezenta la directia de specialitate din Primaria Municipiului Bucuresti pentru clarificarea situatiei spatiilor pe care le-au detinut.

Urmeaza ca, dupa analizarea documentatiei sa se încheie contracte noi, cu respectarea prevederilor legale. Pot exista si cazuri în care nu se vor mai încheia contracte noi. Printre motivele de neîncheiere a unor contracte noi se numara si situatiile în care cel care are închiriat spatiul a schimbat destinatia prevazuta initial în contract, nu a întretinut spatiul închiriat sau nu a platit suma aferenta contractului de închiriere etc.

Primarul General, Sorin Oprescu, doreste ca prin acest demers sa existe o evidenta exacta a tuturor spatiilor aflate în administrarea PMB si o crestere a veniturilor PMB prin încasarea unor chirii corecte.

Primaria nu precizeaza însa ce legatura exista între evacuarea spatiilor folosite de UAP si Strategia de Dezvoltare a Centrului Istoric. Nici de ce pentru analizarea acestor contracte e nevoie de evacuarea chiriasilor.

LA DERUTA

Ministrul culturii a dat o hotarâre ca sa fie

Dispozitia lui Oprescu a fost precedata de o înstiintare de evacuare referitoare la alte 19 ateliere, pe care UAP a primit-o de la Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) cu doua zile mai devreme, pe 3 august.

Înstiintarea avea la baza o hotarâre de guvern, prin care un imobil de pe strada Iulia Hasdeu, în care lucrau 19 artisti, a fost trecut din administrarea Ministerului Culturii si Cultelor în administrarea Centrului de Pregatire Profesionala în Cultura (CPPC). Scopul acestui transfer, explicat în nota de fundamentare a HG482/2010: asigurarea unui sediu pentru CPPC.

Se muta, dar ramân pe loc

Contactat de EVZ, ministrul culturii, Kelemen Hunor, a explicat ca CPPC avea neovie de o cladire în care sa se mute, deoarece, dupa ce a pierdut propriul sediu în instanta, a ajuns sa fie gadzuit de terti pentru o gramada de bani.

Dar ministrul sustine ca CPPC nu va fi mutat în imobilul de pe Iulia Hasdeu, chiar daca în nota de fundamentare a HG exact asta scrie: Mai rabdam o jumatate de an pâna gasim o alta solutie pentru CPPC. Imobilul de pe Iulia Hasdeu va intra doar în administrarea CPPC. CPPC nu va functiona efectiv acolo. Artistii nu vor fi dati afara. Am dat acel HG pentru ca nu vreau ca ministerul sa administreze direct cladiri.

Presedintele UAP, Petru Lucaci, n-are încredere în întelegerea informala pentru care Hunor garanteaza: Domnul ministru mi-a dat asigurari ca evacuarea se va face doar pe hârtie. Dar putem noi sa ne bazam doar pe vorbele dumnealui? Ce facem daca domnul Hunor va fi schimbat din functie? Ce facem daca se razgândeste?”

Asadar, ce a putut face posibila o astfel de situatie? Pai iata ce: UAP a fost mancata din interior ca un cancer in ultimii 20 de ani de proprii ei responsabili. Organizatia care a prins anul 1990 cu conturi doldora, cu un program paralel de asigurari sociale, cu un patrimoniu colosal, cu o retea impecabila de galerii, cu sute de ateliere de creatie in administratie, cu un combinat care avea monopol de productie pe foarte multe materiale folosite in arta plastica, cu o structura ierarhica aproape militara, cu filiale in toata tara, cu capabilitati organizationale si de comunicare de invidiat, ei bine, aceasta institutie a fost hraparet ciuntita si slabita de lacomia propriilor ei membri. Unde s-au dus banii din conturile UAP? De ce s-a degradat pana la ruina Combinatul Fondului Plastic (o alta mare ciozvarta imobiliara poftita de multi, se afla chiar in spatele Casei Presei Libere)? De ce au fost tolerate intarzieri cu anii la plata intretinerii si a chiriei pentru ateliere, care a dus incet dar sigur la slabirea UAP in ansamblu? De ce s-a tolerat pana cand a devenit cutuma lasarea drept mostenire a atelierelor? (Un artist in varsta accepta spre final de viata un altul mai tanar, il primea in spatiu. Cand artistul cel batran se prapadea sau pleca definitiv din atelier, comisiile de atribuire se vedeau silite sa acorde noul contract celui sau celei alese de artist, criteriile de relevanta artistica sau de valoare fiind irelevante)

In nuce, vreau sa spun ca UAP-ul si-a facut-o cu mana ei. Nu a fost suficient de lucida ca sa faca exceptie de la degringolada generala care a cuprins tara in anii 90 iar acum, ca un dulau fara dinti, traieste din bunavointa altora. UAP a fost un colos, o structura care s-a crezut invincibila si a tolerat abuzul si furtul. Pana cand s-a intrunit acea masa critica de la care incepe sa se prabuseasca sub propria-i greutate.

Al doilea punct pe care vreau sa-l ating este urmatorul: ati intrat vreodata intr-un atelier de artist plastic? Mizeria si neglijenta sunt regula. Lamentarea este slagarul etern in top. Desi stau intr-un spatiu si pentru zeci de ani, cei mai multi il trateaza ca un spatiu de camin de catre un student.

Si mai e ceva: nefiscalizarea creatiei de arta a slabit enorm statutul artistului. Unui artist plastic i se pare firesc sa bage banii obtinuti pentru munca sa in buzunar si apoi sa intinda din nou mana. Si acest sistem si-a atins limita.

Acestea sunt observatiile adunate din experienta mea de trei ani in lumea artei plastice romanesti. Le expun insa cu durere pentru ca atasamentul meu pentru contemporaneitatea plastica a depasit demult pragul simpatiei si se gaseste acum pe paliere mai profunde. Si tot de o buna bucata de vreme incerc sa imaginez macar o solutie. E pacat ca artistii – individualisti prin excelenta – nu au puterea sa se uneasca acolo unde interesele tuturor converg.