Cat de relevanta este biografia pentru opera unui artist plastic? In ce mod si cu cata intensitate se reflecta in creatiile sale starea sufleteasca, materiala, sansa si nenorocul din zilele petrecute pe Pamant? Cum arata samanta demiurgica incoltita viguros in mintea si spriritul unui pictor sau sculptor sau a oricarui om a carui menire implica harul si dedicatia?

“E un timp de trait si un timp pentru murit. Uite cati colegi mai tineri decat mine s-au prapadit!” – Radu Daranga

Asa cum se intampla in cazul artistilor, lui Radu Daranga i-am cunoscut mai intai opera inainte de a-i sti biografia si – un caz fericit – sa-l cunosc personal si sa-i trec pragul casei-atelier. Ba ca sa fiu si mai precis, l-am cunoscut si din povestirile altora, poate nedrepte si cu siguranta subiective, asa cum subiectiva si conjuncturala este si perspectiva din care il vad pe artistul si omul Radu Daranga.

Am adunat informatiile care urmeaza dintr-o conversatie de cateva ore in casa artistului in care a dat dovada de o dezarmanta sinceritate, surprinzatoare amicitie si o imprudenta detaliere a povestii. Asta cand nu era de-a dreptul ambiguu sau opac in ceea ce priveste unele aspecte biografice. Asa ca dau eu acum dovada de autocenzura si de putere de selectie in functie de relevanta pe care o acord unui detaliu sau altuia.

Nu obisnuiesc sa incep cu o concluzie dar senzatia mea este ca viata lui Daranga sta sub semnul dezordinii. Un prim exemplu este pana si simplul detaliu al datei de nastere. Am gasit pe internet numai data de 26 martie 1944. Artistul sustine insa ca e nascut pe 25 martie, de Buna Vestire, si ca habar nu are cum s-a impamantenit data care se gaseste pe net si in pliante. (Asta scriam in iulie. Intre timp Radu mi-a explicat misterul. In martie 1944, Bucurestiul era un oras in deringolada. Americanii ne bombardau, nemtii se agitau etc. Nasterea lui Radu a avut loc pe 25 martie dar inregistrarea nasterii s-a facut abia a doua zi si asa a ramas in acte. E un amanunt care se petrecea destul de des si fara sa fie stare de razboi. Imi imaginez ca si astazi s-ar putea intampla ceva similar la cum arata sistemul sanitar de la noi…)

Un alt amanunt controversat este cel al profesorului sau din facultate. Toate sursele il dau pe Corneliu Baba. Radu Daranga insusi sustine ca n-a schimbat cu Baba decat cateva vorbe si ca a invatat in clasa profesorului Marin Predescu. Predescu a absolvit la randul sau institutul Nicolae Grigorescu in 1955 iar din 1960 a fost sef de lucrari in invatamantul superior de arta, pana la pensionare. Am intrebat printre prietenii mei seniori si mi s-a spus ca “sef de lucrari” desi suna destul de pompos, inseamna echivalentul unui lector in ziua de azi. Si ca Marin Predescu n-ar fi fost niciodata cadru didactic al Institutului Nicolae Grigorescu. Mister, mister, mister…

(Am primit explicatii si pentru acest aspect si tocmai acesta era si scopul mersului meu direct la izvoare, pentru ca, dupa naravul meu jurnalistic, sa obtin informatii cat mai complete si autentice. Radu Daranga a castigat din 1971 pana in 1974 bursa republicana Ion Andreescu, in valoare de 900 de lei lunar. Aceasta bursa se acorda numai unui singur student de la fiecare sectie a Institutului de Arte. Radu o castigase pe cea de la Sectia de desen, unde era inscris. Cursurile acestei sectii durau numai 3 ani de zile. Diploma dadea dreptul acestor absolventi sa fie profesori de desen.)

Si explicatiile continua, cu privire la controversa legata de prezenta lui Corneliu Baba in viata lui Daranga. In vremurile iesene ale celor doi, erau vecini. Dar unica intalnire dintre cei doi s-a petrecut de fapt la Bucuresti, in facultate, cand lui Daranga i s-a propus inca un an de studiu la pictura, chiar la clasa maestrului Baba. Daranga i-a adus profesorului 5 panze pentru analiza. “Unde ai studiat, l-a intrebat Baba, si cu cine?” “Am facut un semestru de liceu la Iasi cu maestrii Popa, Hatmanu, Vidinevschi si Camarut,” a venit raspunsul, stiind ca Baba era legat afectiv de capitala Moldovei. Baba s-a uitat la lucrarile aduse si i-a transmis tanarului pictor ca poate veni oricand sa discute la atelier. “Du-te acasa, bre, si lucreaza, nu are rost sa mai pierzi un an in scoala. Treci cand vrei pe la atelier sa stam de vorba.” Acesta a fost verdictul maestrului care l-a lansat pe Radu Daranda in lumea si pe drumul creatiei. O alta intalnire intre cei doi nu s-a mai petrecut, din motive pe care Radu Daranga nu doreste sa le faca publice.

“Relatia” cu Corneliu Baba este un amanunt picant din legenda personala a pictorului Radu Daranga si cred ca merita intretinut…

Daca aude ca este clasificat ca babist, Radu Daranga ridica din umeri. “Ne intalnim pe taramul subiectelor si poate al atmosferei de pe panza. Am o mare admiratie pentru Th Aman, Gh Tattarescu, Nicolae Grigorescu, Eustatiu Stoenescu si maestrul Baba.”

Ce nu e disputat e faptul ca Radu Daranga s-a nascut la Bucuresti. La scoala va merge din clasa intai pana intr-a 10-a la Iasi pentru ca tatal sau obtine un post de inspector bancar in capitala Moldovei si isi muta toata familia acolo. Dupa clasa a 10-a insa, Radu se desparte de familie si se transfera la Liceul de Arte din Bucuresti, pe care il absolva in 1964 cu calificarea de desenator tehnic. In toamna aceluiasi an da admitere la Institutul de Arte si nu reuseste. Pe adresa parintilor din Iasi ii soseste ordin de incorporare. Si acum urmeaza un episod bizar, relatat chiar de artist. De groaza ca va petrece un an si jumatate ca racan la cheremul subofiterilor si ofiterilor Armatei Romane, tanarul Daranga face pe nebunul, la propriu, in fata comisiei de selectie formata din medici militari. Amanuntele – picante, va garantez – ale acestei infatisari ale tanarului Daranga gol pusca in fata doctorilor, le las numai pentru cei care le vor putea auzi direct de la artist. Si scapa de armata, dar cu un pret: cel al internarii pentru cateva saptamani in sanatoriul de la Socola, sub grija legendarului medic, seful spitalului la acea vreme, Petre Branzei.

“Tot ce se intampla acum in lume e impotriva bunului si al frumosului. Dracul loveste prin muzica, prin filme, prin arta. Incearca sa faca o anti-lume.” – parintele Gheorghita de la Manastirea Frasinei apud Radu Daranga

*** “Dupa aceea Dumnezeu a zis omului: Iata, frica de Dumnezeu, aceasta este intelepciunea, iar in departarea de cel rau sta priceperea” Iov, 28:28

Radu este externat si urmatoarea persoana providentiala in viata sa se va numi pentru urmatorii 10 ani Arutin Avachian, pictorul care din 1961 era director restaurator al monumentelor istorice. Alaturi de Avachian, Radu Daranga va ucenici ca pictor-restaurator de biserici si va ajunge repede sa prinda secretele picturii de icoane. A lucrat la paraclisul bisericii din Curtea de Arges, la biserica Sfantul Ioan de la Bucur Obor, biserica Sfanta Precista din Bacau – ctitorita de Stefan cel Mare pentru fiul sau Alexandrel -, sunt cateva din lacasurile la care a lucrat perechea Avachian – Daranga.

Revin cu o bucla inapoi in timp. In 1970, Radu reuseste sa fie admis la Facultatea de Arte dupa ce daduse deja examen de 4 ori. Reuseste sa intre insa la sectia de desen, si absolva in 1974. La aceasta sectie se studia numai 3 ani, iar absolventii puteau preda apoi desenul in gimnaziu si liceu.

Un alt fragment care l-a marcat pe Daranga a fost acela cand si-a dat seama ca poate castiga bani din vanzarea tablourilor sale. In anii 70 vinde prima panza unui colectionar prezentat de un amic comun, poetul Valeriu Pantazi.

Dupa terminarea studiilor, “tanarul” absolvent – Daranga avea deja 30 de ani – este repartizat profesor de desen la o scoala din Medgidia. Naveta saptamanala si mediul provincial il vor aduce pe pictor – intre timp si casatorit – in pragul disperarii. Va scapa din chinga rutinei didactice tot cu ajutorul precedentului care l-a scapat si de armata. Certificatele medicale si o odihnitoare internare la Socola, il elibereaza din postura de dascal.

“Eu am invatat sa raspund comenzii sociale.” – Radu Daranga

Radu Daranga intre timp picteaza, picteaza si iar picteaza. Incepe seria expozitiilor personale in 1979.

Anii 80 pot fi cu greu reconstituiti din povestirile artistului. Este important momentul in care – cu sprijinul apasat al sculptorului Adrian Popovici – Daranga este primit ca membru in U.A.P.

Apoi, fara vreo punere in context, pictorul povesteste cum, tot in anii 80, i se propune sa realizeze portretul rabinului Frantei. De altfel Franta reprezinta sansa vietii lui Radu Daranga dupa cum recunoaste insusi artistul. Are prima expozitie in Hexagon in 1988 si revine apoi cu regularitate din 1994.

In caz ca ati ostenit de atatea informatii si detalii, ma opresc aici. Urmatorii 15 ani din viata lui Radu Daranga, intr-un articol viitor. Va urma si o postare dedicata exclusiv operei lui Radu Daranga, in care fotografiile tablourilor sale isi vor spune singure povestea.