“Fara indoiala, Balcicul si Coasta de Argint, ce apartin astazi Bulgariei vecine, au fost vetrele de lumina si culoare ale picturii romanesti interbelice.” Mihai Pelin – Deceniul prabusirilor, ed. Compania, 2005

Numele de Balcic imi rezona destul de exotic in minte inainte de a intra in lumea artei. Cum istoria care mi s-a predat la scoala trecea sub tacere Tratatul de la Craiova din 1940 cand Romania a pierdut sudul Doborgei, la fel de obscura era si asupra razboiului balcanic din 1913 cand am castigat judetele Caliacra si Durostor.

Apoi am vazut zeci de tablouri care erau realizate pe malurile stancoase de la sud de Vama Veche, am aflat de resedinta Reginei Maria, de atasamentul ei fata de Balcic, atat de mare incat a cerut ca inima sa-i fie ingropata acolo.

Am intalnit povestea Balcicului si in monografia despre Lili Pancu scrisa de Robert Velescu si mai recent am citit elocventul capitol din cartea ‘Deceniul prabusirilor’ a lui Mihai Pelin, aparuta in 2005 la editura Compania. Evident, in ziua de azi, cu internetul la dispozitie, numai sa nu vrei nu poti gasi ceva despre Balcic. Recomand site-ul www.balcic.net pentru o istorie a castelului si a gradinilor sale.

Eu imi spun insa povestea asa cum am perceput-o personal. Din cartea despre Lili Pancu am aflat, cu mirare recunosc, ca in anii 1930 exista o cursa aeriana regulata intre Bucuresti si Balcic care nu ducea lipsa de calatori.

Fascinatia pictorilor romani pentru malurile rapoase ale Balcicului se datoreaza pictorului Alexandru Satmary. El este primul care, dupa 1913, se aventureaza intr-acolo, in noile teritorii, si se lasa sedus iremediabil de oameni si locuri. La initiativa si insistentele sale, din ce in ce mai multi artisti plastici viziteaza locul si raman la randul lor vrajiti. In 1924, Regina Maria vine pentru a doua oara in vizita si decide sa se instaleze. Casa Regala a incredintat arhitectilor italieni Amerigo si Augustino si decoratorului de gradini Jules Jany din Elvetia misiunea de a construi domeniul regal care va fi gata in 1936.

Iosif Iser, Alexandru Satmary, Nicolae Darascu, Vasile Popescu, Jean Al. Steriadi, Garbis Avakian, Oscar Walter Cisek, Stefan Nenitescu, Ion Theodorescu-Sion, Kimon Longhi, Lucian Grigorescu, poetul Ion Pillat, Frederic si Cecilia Cutescu Storck, Henri Catargi, Lucia Dem. Balacescu, Paul Miracovici, Nicolae Toniza, Micaela Eleutheriade, sculptorii Dumitru Pherekyde si Oscar Han sunt printre marii artisti care s-au lasat sedusi de Balcic, au petrecut veri la randul acolo, au cumparat pamant sau au fost improprietariti de Coroana (un gest unic in lume dupa cum precizeaza Mihai Pelin) si si-au construit case de vacanta si creatie.

*** Pe domeniul regal, placutele cu texte turistice sunt trilingve: bulgara, engleza si… romana ***

*** ‘Cuibul linistit’, locul de refugiu al Reginei Maria ***

Asa ca e de la sine inteles ca am vizitat Balcicul (abia in iunie anul acesta) cu mari asteptari. Nu am regasit nimic din aerul pitoresc, rural, salbatic descris in carti si in panzele vazute dar conservarea impecabila a domeniului regal, cladiri si gradini deopotriva, m-au ajutat sa ma transpun cu 80-90 de ani in urma si sa-mi imaginez vibranta si exotica atmosfera patronata generos si discret de regina nascuta si crescuta in Anglia dar care a cucerit definitiv inima romanilor.

“Ne batem, blestem pe noi daca nu ne batem.” Nicolae Iorga in Consiliul de Coroana din 27 iunie 1940

“Va rugam cu profunda caldura, nu cedati Balcicul! Ne rugam Domnului sa treceti cu demnitate aceste clipe istorice.” Cecilia Cutescu-Storck, proiect de scrisoare catre primul ministru, 10 august 1940

*** Regina Maria la Balcic (sursa foto: balcic.net) ***

Din fericire pentru ea, regina nu a mai trait sa vada Balcicul pierdut, prin tratatul semnat la 7 septembrie 1940 la Craiova, o consecinta a Dictatului de la Viena. Ba chiar merita, macar retoric, sa ne intrebam daca regele Carol al II-lea ar fi renuntat fara lupta la teritoriul pe care mama sa il considera “acasa”. 1940 nu a insemnat insa numai cedarea sudului Dobrogei ci si a Basarabiei, Bucovinei de Nord, a tinutului Herta si a Ardealului de Nord Est. In total aproximativ o treime din ceea ce fusese vremelnic, numai 22 de ani, “Romania Dodoloata”. E bizar cum am pastrat, sentimentali si cumva mereu reticenti la actiune, cum am pastrat acest interval ca punct de referinta al identitatii noastre statale. Desi nu a durat mai mult de o generatie…

“Romania Mare se dusese de rapa. Daca astfel de treburi s-ar fi petrecut in urma unui razboi pierdut, situatia n-ar fi fost atat de groaznica. Umilinta suferita avea sa aiba consecinte fatale pentru sufletul natiei. A nu fi luptat nici in Rasarit, nici in Apus, la momentul in care ceea ce este eroic si tragic trebuie neaparat sa-si spuna cuvantul, aveam s-o platim scump, vreme de generatii.” Asta scria in amintirile sale scriitorul Ion Negoitescu. Si n-ar mai fi nimic de adaguat la acest accent istoric al contextului pierderii Balcicului.

Cu numai 2 zile de semnarea rusinosului Tratat de la Craiova, Carol al II-lea, regele-playboy, renunta la o parte a prerogativelor sale dictatoriale si il insarcina pe Ion Antonescu sa formeze un nou guvern, investindu-l cu “depline puteri pentru conducerea statului.” Regele va parasi tronul si tara la scurt timp.

Daca e vreo consolare, cedarea Balcicului in administratie bulgara s-a petrecut civilizat. Atat de civilizat incat unii pictori care aveau proprietati acolo au continuat sa-si plateasca taxele autoritatilor locale pana in 1945. Speranta moare ultima, asa se spune, nu? Cu o lucida anticipatie, statul roman il insarcineaza oficial pe pictorul Marius Bunescu sa mearga la sud de Dunare pentru a evalua lucrarile de arta din Caliacra si Durostor, in august 1940. Un raport din 22 august al pictorului Bunescu afirma ca valoarea obiectelor inscrise in patrimoniul artistic national se ridica la 26.000.000 lei, “in afara de valoarea lor istorica si arheologica”. Casele si gradinile regale nu sunt cuprinse in aceasta evaluare. Tot in august urmeaza evacuarea precipitata a monumentelor din regiune si impachetarea tablourilor din pinacoteca Muzeului din Balcic. Picturile au fost transportate la Constanta si la 9 decembrie 1941 intra in inventarul muzeului de Arta din Constanta, unde se gasesc si azi. Asa ca, pe langa o vizita la Balcic, e bine sa nu uitati ca sufletul sau artistic se afla in salile muzeului de pe bulevardul Tomis nr 82-84.

Odata cu instaurarea comunismului in Romania, momentul 1940 si numele de Balcic au fost pur si simplu interzise. Au ramas insa amintirile celor care se indragostisera de Coasta de Arignt si care au pictat din memorie peisaje de acolo multi ani dupa ce accesul in Paradisul pierdut le fusese inchis.

Balcicul a redevenit o tema pentru orice peisagist roman si locul inca exista. Este la numai 4 ore de condus de la Bucuresti si poti merge ‘doar cu buletinul’. Eu am de gand sa ma reintorc in Balcicul regasit.